Episcopul care nu se îngrijeşte de cei stăpâniţi şi de mântuirea lor, nu va avea răspuns înaintea lui Dumnezeu, nici izbăvire de osândă. Pentru că, pe cât se urcă la o treaptă mai înaltă, cu atât mai mult decât toţi va fi întrebat, atât de învăţătură, cât şi de sprijinirea săracilor.

Pentru că, precum un stăpân întreabă pe supuşii săi de argintul datorat, tot aşa şi Dumnezeu, Care ne-a încredinţat nouă învăţătura Sfintei Scripturi, ne va cere socoteală pentru dânsa. Episcopul, sau preotul cel neiscusit, duce la pierzare pe cei povăţuiţi de el. Cel ce nu caută în toate zilele ca să mângâie pe cei, în necazuri „să hrănească pe cei flămânzi, să izbăvească pe cei asupriţi, şi Biserica lui Dumnezeu să o conducă fără cârtire, acela nu este învăţător, ci muncitor; pentru că a luat apostolescul scaun, nu spre zidire ci spre mândrie. Deci, să nu şuşotiţi, o, episcopilor şi preoţilor, că spre hrană şi băutură aţi luat dregătoria. Pentru că lucrul acesta este cu mai mare osteneală decât toate celelalte. Se cade însă să vă întăriţi în credinţă, cei ce povăţuiţi sufletele spre Hristos, şi să împliniţi ostenelile dregătoriei voastre ca şi cum aţi merge la odihnă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 7)