Zilele trecute am primit în Poiana liniștii un grup de pelerini care s-au închinat în sfântul locaș, apoi au purces către Muzeul Memorial „Sadoveanu”, aflat în spațiul monastic al Vovideniei. După ce i-am însoțit prin istoria zbuciumată a casei-muzeu, dar și a celor doi amfitrioni ai așezământului, Mitropolitul Visarion Puiu și Mihail Sadoveanu, turiștii au cerut încuviințarea să rămână pe băncile din față pentru a lua o gură de aer proaspăt de munte și o gustare. Din vorbă în vorbă, grupul s-a animat: impresii, amintiri, snoave, atmosferă destinsă într-așa o împrejurare. Dar încet-încet, discuțiile s-au canalizat spre subiectul la care, se pare, toți se pricep cel mai bine la noi: politica. Întâmpinând alți vizitatori am asistat, vrând-nevrând, la o „dispută” legată de convulsiile politice care, din păcate, tulbură din ce în ce mai mult societatea românească. Discuțiile, la început amicale, s-au transformat într-o neaoșă încăierare verbală, oarecum asemănătoare cu cele auzite adesea pe eșichierul politicii românești. Doi înflăcărați partizani ai unor partide politice își aruncau săgeți veninoase, presărate cu invective și clamări nedemne de locul și rostul călătoriei lor. La insistențele șefului de grup am intervenit ca să potolesc spiritele și să încerc a le prezenta o perspectivă creștină față de politicieni, de cârmuitorii lumești. Cu gândul la acea întâmplare, reiterez în prezentul articol câteva rânduri pe această temă.

La fiecare dumnezeiască Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, preoții citesc în taină mai multe rugăciuni de o profunzime teologică și de o frumusețe literară de excepție, compuse de către marele ierarh capadocian. Într-una dintre ele, Sfântul Părinte spune: „Pomenește, Doamne, pe conducătorii pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinței, veghează asupra capului lor, întărește stăpânirea lor, dăruiește-le adâncă și statornică pace, pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca în liniștea lor viață pașnică și netulburată să trăim”.

În Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur găsim aceleași rugăciuni înălțate pentru autoritățile lumești. În plus, autorul mai cere de la Domnul ca „în liniștea lor viață pașnică să trăim în toată cucernicia și curăția”. De ce Sfinții Părinți au arătat atenție față de ocârmuirea politică? Pesemne au observat că, prin viața, credința și convingerile lor, liderii politici pot influența climatul spiritual, cultural și social-economic dintr-o comunitate. Din scrierile Sfântului Vasile observăm că, deși nu era întotdeauna de acord cu acțiunile autorităților, niciodată nu le-a negat legitimitatea. Mai mult, dorind să arate chiar necesitatea cârmuitorilor în societatea omenească, sfântul părinte face o paralelă între modul de a trăi și de a se organiza al oamenilor şi cel al stupului de albine: ele locuiesc şi muncesc împreună, dar permanent viețuiesc sub conducerea unei mătci, a unei autorități, în fond. Tot Sfântul Vasile cere cârmuitorilor să-și exercite autoritatea cu demnitate și în deplină conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Nu intenționez să stârnesc polemici, nu aș vrea ca gândurile mele să fie socotite drept imixtiuni în sfera politicului, ci doar să evidențiez câteva idei despre modelul conducătorului, al liderului politic din perspectiva unor Sfinți Părinți. Nădăjduiesc ca astfel să putem face o justă distincție între politicienii de vocație și cei din interes, căci nu trebuie să rămânem indiferenți la cine ne conduce destinele patriei sau pe ale comunităților locale.

În primul rând, ne rețin atenția câteva valori esențiale, considerate fundamentale de către dumnezeiescul părinte Vasile pentru cei ce guvernează; de aceea el se și roagă lui Dumnezeu ca aceștia să se încununeze cu arma adevărului și a bunăvoinței, să aibă nețărmurită și statornică pace, mintea să le fie luminată de gânduri bune faţă de Biserica lui Hristos și de obștea pe care trebuie să o conducă cu demnitate și credincioșie. Iar toate acestea nu doar pentru bunăstarea lor ori a partidului ce i-a promovat, ci cu scopul ca, în liniștea lor, întreaga comunitate să trăiască viață pașnică și netulburată.

Asistăm de ceva vreme la adevărate lupte fratricide între unii cârmuitorii politici: dispute, polemici, acuze, declarații belicoase, reproșuri. „Bine, bine”, vor spune unii, „asta e democrația, pluripartidismul”. Dar din toate tensiunile, poporul cu ce se alege? Disensiunile politice ar trebui să aibă ca țintă finală bunăstarea poporului, salvgardarea nației. În atare situații, cuvintele Sfântului Apostol Pavel devin veritabile lumini, un autentic îndreptar pentru aceștia: „Vă rog, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să nu fie în sânul vostru dezbinări; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi gând şi-n aceeaşi înțelegere” (I Corinteni 1, 10).

Ce bine ar fi dacă personajele politice ar pune deasupra diferențelor, disputelor şi încordărilor politice, pacea şi conlucrarea între oameni, interesul comunității, chiar dacă opiniile lor diferă! Mai gândesc că mulți dintre cei ce stau în fruntea țării sunt și membri ai Bisericii lui Hristos. Carevasăzică, un politician trăitor al valorilor dreptei credințe trebuie să fie conștient că nu se cuvine ca deciziile sale să favorizeze doar interese de grup, ci să promoveze echitatea și iubirea aproapelui; unui cârmuitor plăcut Domnului i se cere să aibă capacitatea de a pune deasupra controverselor politice interesul obștesc, neuitând că fără dăruire de sine și fără jertfă nu se poate împlini acest deziderat.

În încheiere, vă îndemn să ne reamintim dumnezeieștile cuvinte ale Mântuitorului Hristos: „Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui” (Matei 12, 25). Spusele Domnului reflectă perfect starea neogoită a nației române, dar mai cu seamă ne atenționează asupra pericolului care ne pândește. De ce ar urmări cineva să ne dezbine? Cine se bucură văzând că nația română acum, în an Centenar, a ajuns mai divizată ca niciodată? Iată întrebări ale căror răspunsuri vă îndemn să ni le dăm, în forul interior, fiecare dintre noi. Sincera reflecţie asupra acestei teme ne va îndemna să sporim rugăciunea pentru ca Dumnezeul păcii să pogoare peste neamul nostru duhul reconcilierii și al conlucrării spre propășirea poporului.

Să avem bune nădejdi că ai noștri cârmuitori au auzit de cuvintele Mântuitorului Hristos și că nu vor dori să rămână în istorie drept dezbinătorii și pustiitorii neamului nostru românesc.