Spunea şi acestea părintele Ioanichie, ucenicul său:

– Cuviosul Ioan ştia mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. Îndată după ce s-a săvârşit, l-am îmbrăcat cu rasa, i-am aşezat schima mare, căci era schimnic din Mănăstirea „Sfântul Sava”, i-am pus epitrahilul pe piept şi l-am culcat pe rogojină. Apoi i-am aprins trei lumânări de ceară şi candela şi am anunţat pe stareţul Mânăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, arhimandritul Amfilohie, cu care era foarte apropiat. La porunca lui i s-au tras trei zile clopotele mănăstirii şi s-a făcut trisaghion la peşteră.

Pentru înmormântarea Sfântului Ioan Iacob şi pentru minunea care s-a săvârşit atunci, spune ucenicul său următoarele:

– În ziua stabilită pentru înmormântare a venit stareţul mănăstirii, Amfilohie, cu câţiva călugări şi cu pustnicii care sihăstreau în peşterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peşteră şi la orele 10, sâmbătă, 7 august, stareţul a început slujba prohodului. Deodată însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.

Despre aceasta, stareţul Amfilohie spunea:

– Păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărţile, băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se aşezau şi pe el, pe cap, pe piept, pe picioare şi fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră. După săvârşirea slujbei, spune stareţul, l-am pus în mormântul care era în peşteră şi în care mai fuseseră îngropaţi şi alţi sihaştri, iar deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat păsările şi s-au împrăştiat. Apoi am adus pământ, am făcut mortar şi am lipit cu el scândurile de pe mormânt, unde cuviosul a rămas până în august, 1980...

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 614 - 615)