Patriarhul de Constantinopol, Partenie I (1639-1644), în semn de recunoștință față de evlaviosul și binefăcătorul domn al Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) care achitase datoriile Patriarhiei ecumenice față de Imperiul otoman, i-a dăruit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva „spre sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei”(Moldovei).

Acest însemnat și binecuvântat moment-eveniment s-a petrecut în lunile mai (când a fost alcătuită și semnată scrisoarea însoțitoare a Sfintelor Moaște) - iunie (în care ele au fost așezate în frumoasa ctitorie, numită de către ctitorul ei, Vasile Lupu, „sfântă rugă”, închinată Sfinților Mari Dascăli ai lumii și ierarhi) ale anului de grație 1641.    

Totodată, acest istoric și duhovnicesc eveniment a inaugurat o nouă perioadă, de numeroase și felurite binecuvântări pentru Iași și pentru Moldova, potrivit gândului Patriarhului de Constantinopol Partenie și scopului dăruirii Sfintelor Moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva: „Spre sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei”.

Și din acel an, 1641, ea a fost căutată și cinstită până astăzi, anul mântuirii 2021, deci de 380 de ani. Din Letopisețul Țării Moldovei alcătuit de cronicarul Miron Costin (1633-1691), care a trăit tocmai în vremea în care s-a petrecut acest istoric și duhovnicesc act, aflăm că Sfânta Parascheva deși era căutată și cinstită mereu, ea se bucura de o zi de aleasă și solemnă cinstire, în 14 octombrie, „când se citește din viața ei petrecută cu mare dumnezeire”.

Așadar, Sfânta Parascheva a fost prăznuită, încă de atunci, de la aducerea cinstitelor ei moaște în Moldova, în ziua de 14 octombrie. Aceasta înseamnă că cel dintâi hram al Sfintei, „Ocrotitoarea Moldovei”, a avut loc în luna în care ne aflăm acum cu darul Domnului, dar în urmă cu 380 de ani. Acest mare număr de ani reprezintă tot atâția ani de „sfințiri și binecuvântări” revărsate de cea care și-a primit pentru aceasta, pe drept cuvânt, apelativul de „mult folositoare”.

Ea a constituit, și continuă să constituie, izvor de „sfințire și binecuvântare”, atât pentru monahi și monahii, cât și pentru preoți și credincioși. Pentru monahi și monahii, întrucât ea a reprezentat un model de trăire, vrednic de urmat, după cum și ea a avut modele și a „chemat pe sfinți în ajutor”. Poate așa se explică și mulțimea de așezăminte monahale, în special schituri, ctitorite în veacul următor aducerii Sfintelor ei moaște (în secolul al XVIII-lea au fost ridicate în Moldova 23 de noi mănăstiri și 102 schituri), iar numărul viețuitorilor după „chipul îngeresc” a fost și este unul semnificativ în Moldova.

În același timp, numărul mare de biserici parohiale, începând cu veacul al XV-lea, aflate pe cuprinsul Moldovei, dar și al celor trei țări române exprimă, de asemenea, evlavia clerului și poporului față de Sfânta Parascheva. 

Pe de altă parte, evlavia strămoșilor noștri la „Sfânta” se vede din aceea că ei i-au cunoscut viața, aleasă și virtuoasă, că au cinstit-o după cuviință, dar, în mod deosebit, prin aceea că ea a devenit personajul principal și celebru din folclorul românesc, puternic ancorat în învățătura și Tradiția creștină, Sfânta Vineri, smerită, discretă și sensibilă, mereu ascultătoare, săritoare și de bine făcătoare.     

Ea ascultă și împlinește rugăciunilor celor ce o cheamă în ajutor atât în mod personal sau individual, cât și comunitar. Iar faptul că ea a fost căutată și cinstită de la momentul aducerii ei la Iași, în Moldova, este dovada cea mai concretă al multului ajutor pe care l-a dat, neîncetat, de 380 de ani. Acest adevăr îl mărturisește atât de revelator Acatistul Sfintei, care, între altele, glăsuiește interogativ: „Cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe”?   

Având în vedere acest mare număr de ani de când Moaștele Sfintei Parascheva se află la Iași, ne putem imagina cât de multe sunt binefacerile pe care ea le-a revărsat asupra celor care i-au cerut ajutorul? 

Ne-am putea întreba, de asemenea, cât de săraci am fi dacă nu am avea-o pe Sfânta lângă noi, alături de noi?  Cât de greu ne-ar fi fost nouă și celor dinaintea noastră fără ajutorul Cuvioasei?

Pentru a ilustra mai bine sau a conștientiza acest adevăr, amintesc că în anul 1996 la Iași au fost aduse, pentru întâia oară, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolitul Moldovei și Bucovinei, moaștele Sfântului Apostol Andrei, întâiul chemat, Ocrotitorul României. Ele au fost însoțite de mitropolitul Nicodimos de Patras. Întrebat fiind cum se simt locuitorii și orașul Patras fără prezența Moaștelor Sfântului Andrei, ierarhul a răspuns că atât orașul, în care-și avea reședința, cât și eparhia pusă sub protecția Sfântului Andrei, nu mai aveau starea de liniște și de siguranță pe care le-o dădea prezența moaștelor Sfântului Andrei.

Și într-adevăr, pentru noi ieșenii, în special, pentru credincioșii din Moldova, în general, și nu numai, Sfânta Parascheva constituie o siguranță, un sprijin, un liman, un loc de „scăpare” pentru cei aflați în boală, în necazuri, în felurite încercări, dar și mângâiere, speranță și bucurie.

Această realitate se reflectă limpede în istoria celor 380 de ani de prezență a Moaștelor Sfintei Parascheva la Iași. În tot acest răstimp, mulți dintre creștini au remarcat, constatând cu recunoștință, că orașul și județul Iași, ca și împrejurimile au fost protejați de către Sfânta Parascheva de încercările peste măsură, intervenind cu mila, cu puterea și cu ajutorul ei.

Pentru toate acestea, orașul nostru, Iași, a primit, cu temei, în semn de recunoștință, numele de orașul sau cetatea Sfintei Parascheva.

Îi mulțumim cu recunoștință Sfintei Cuvioase Parascheva pentru „noianul de sfințiri și binecuvântări” revărsat asupra cetății sale și Moldovei în cei 380 de ani și o rugăm, cu smerenie, aducându-i aleasă cinstire și înălțându-i Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, să ne ajute să trecem cu bine și spre folos încercarea provocată de „pandemie”, „care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim”.