Dacă ceva te impinge la critică sub orice formă cu privire la un frate sau la mănăstire, încearcă să te rogi pentru acea problemă, fără s-o treci prin filtrul judecăţii proprii. Dacă te interiorizezi prin rugăciune, smerenie şi întristare duhovnicească, vei afla o comoară duhovnicească; alungă departe de tine mândria şi critica.

Fii atent, copilul meu, ca să nu judeci vreun suflet. Căci Dumnezeu îngăduie ca cel ce-şi judecă aproapele să cadă, aşa încât acesta să înveţe a avea îngăduinţă faţă de fratele său neputincios. Mila lui Dumnezeu ne susţine pe noi toţi, dar dacă devenim mândri, Dumnezeu Îşi va retrage harul Său şi noi vom deveni mai răi decât ceilalţi. Un lucru este să osândeşti pe cineva şi altul este de a fi luptat de gânduri de osândire. A osândi este o patimă grozavă, dar a fi luptat de astfel de gânduri şi a te opune lor – aceasta este o ocazie pentru dobândirea cununilor.

Fiecare om trebuie să îndure neputinţele altora. Cine e desăvârşit? Cine se poate lăuda că şi-a putut păstra inima neîntinată? Deci, toţi suntem bolnavi şi oricine îşi osândeşte fratele nu înţelege că el însuşi este bolnav, căci un bolnav nu osândeşte pe alt om bolnav.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 189-190)