Pe cât ne apropiem de slăvitul praznic al Învierii Domnului, se găsesc mai mulți creștini să-și amintească de faptul că ar fi bine să se spovedească și să se împărtășească. Își amintesc mulți dintre ei chiar în ajunul sau în ziua praznicului, uitând că și preoții sunt oameni și că nu pot spovedi câte o jumătate de oraș într-o singură zi. În plus, spovedania făcută o singură dată în an sau de patru ori pe an, în cele mai multe cazuri este mult prea rară pentru a da roade.

Atunci când preotul sau diaconul spune cuvintele: „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, am văzut oameni care fac un pas simbolic înainte, ca și cum s-ar „apropia”. Mare înșelare! Apropierea înseamnă să se și împărtășească cu Sfintele Taine, nu doar să se prefacă prin simboluri. Cei care învață altfel ori nu știu, ori vor să înșele lumea cu bună știință.

Spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul care se citește în multe biserici ortodoxe chiar în noaptea de Înviere: „Și cei ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând”. Dar să luăm aminte ca, după Cinstita Cină, să nu ne mai întoarcem la cele rele dinainte ale noastre. Să lepădăm ceea ce este rău și să ne lipim doar de ceea ce este bun. Să ne schimbăm viața și să ne înnoim. „Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să va împărtășiți de la masa Domnului și din masa demonilor”, zice Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni. Nu putem umbla 364 de zile pe an fără să ne pese de Hristos și într-o singură zi să ne prefacem că ne-am făcut cuvioși și cucernici pentru ca apoi să revenim la răutăți.

Iuda s-a dus și l-a vândut pe Hristos după ce a stat la Cinstita Cină. Noi zicem „nu-ți voi da sărutare ca Iuda”. Poate prea adesea ni se pare că furăm Împărăția ca tâlharul de pe cruce și, de fapt, ne asemănăm cu Iuda trădătorul care a folosit sărutarea pentru a-L vinde pe Cel neprețuit. Să nu alergăm din nou la lături după ce am primit mâncare bună!

De asemenea, există preoți și duhovnici mai zeloși care, ca și Petru, socotesc că Hristos are nevoie să fie apărat de ei. Petru a primit mustrarea Învățătorului care i-a spus: „Ți se pare că nu puteam să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri” (Matei 26, 53). Mulți nu au înțeles cuvântul și se cred „apărători” ai lui Hristos, uitând că, de fapt, El este cel care ne apără și ne păzește și de cele văzute și de cele nevăzute. El este Cel care aduce și Cel care se aduce.

Așadar, să nu ne lenevim, ci să ne apropiem la Masa cea Împărătească. Și nici să nu ne depărtăm după aceea, ci odată îndreptați să rămânem în lumină ca să putem să strigăm și noi cu glas mare: Hristos a înviat!