Pentru cel care vrea să sporească în Rugăciunea minții tăcerea este o virtute de temelie. Trebuie să tacă nu numai gura trupului, ci mai ales a sufletului, adică mintea, căci răspândirea minții este o piedică serioasă în calea lucrării rugăciunii.

Starețul ne amintea mereu că păzirea gurii, adică păstrarea tăcerii întru cunoștință, trezește conștiința pentru Dumnezeu. Și ne mai spunea că, cu cât păstrăm mai mult tăcerea și ne nevoim să ne purtăm fără de îndrăzneală, cu atât ne cercetează darul lacrimilor.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 322)