„Învăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29). Vezi, copilul meu? Umilinţa este rodul smereniei şi amândouă ne conferă binecuvântata odihnă şi pace a lui Dumnezeu. Iarba nu încolţeşte în pământ bătătorit; la fel, patimile şi viclenia nu încolţesc într-un suflet smerit. Atâta timp cât ne lipseşte smerenia, Dumnezeu nu va înceta să ne smerească prin încercări, până când învăţăm această lecţie serioasă şi mântuitoare.

Înainte copiii mei! Încingeţi-vă cu prosopul duhovnicesc al smereniei lui Hristos (Ioan 13, 12) şi supuneţi-vă în toate, aşa încât să-L primiţi pe Domnul tuturor în inima voastră. Hristosul nostru nu Se odihneşte într-un suflet căruia îi lipseşte mireasma smereniei, ci pleacă din pricina mândriei sale rău mirositoare. Vă rog din toată inima să urâţi discuţiile în contradictoriu, certurile, neascultarea, voia proprie, îndrăzneala şi orice altă stare pătimaşă, căci toate acestea alungă dragostea lui Dumnezeu şi aduc amărăciune în suflet. Fii sincer în tot ceea ce arăţi şi exprimi: nu spune minciuni; spune adevărul. Nu te uita la bolile duhovniceşti ale fraţilor tăi care luptă împreună cu tine, căci vei fi adânc vătămat. Ci, mai degrabă, treci cu vederea, plin de înţelegere, bolile lor de dragul Domnului, aşa încât şi El să poată socoti vrednice de milă propriile tale boli.

Să nu vă încredeţi prea tare în voi înşivă sau să socotiţi că aţi fi cineva, pentru a nu fi părăsiţi de harul lui Dumnezeu care vă apără şi vreo mare încercare să vă copleşească.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 207)