„Avem mare nevoie de artiști. Ei ne învață să privim lucruri pe care noi, în mod obișnuit, nu le vedem”

Sunt foarte mulți artiști care au făcut lucruri luminoase, dar care, în viața de toate zilele, n-au fost așa. Așadar, ținta se ratează dacă transformarea nu este interioară. Sunt cu adevărat artist dacă reușesc să fac din viața mea o operă și să mă las, de fapt, în mâna lui Dumnezeu ca și Creator. Omul este artist și sfântul este artist cu adevărat, simțind că el este opera și că trebuie să se lase în mâinile celui care l-a creat ca să devină ceea ce este în potență, dar care n-a reușit să atingă singur.

Aici, arta este extraordinară. Adică, ar putea fi extraordinară, pentru că sunt foarte mulți iconari, sunt foarte mulți artiști care au trecut în registrul acesta interior strădania lor de frumusețe și care resimt experiența artei ca o lucrare asupra interiorității. Ei dobândesc o anumită pace, o anumită liniște, o anumită curăție a ochiului, au simțuri elevate care se lipesc doar de lucrurile ziditoare. Au un mod de a vedea o cantitate mai mare de frumos într-o realitate pe care un om obișnuit o consideră plictisitoare. Avem mare nevoie de artiști, noi, oamenii obișnuiți. Artiștii ne învață să privim, ne învață să vedem lucruri pe care noi, în mod obișnuit, nu le vedem.

Fotografii, dacă fac fotografie de artă, scot în evidență crâmpeie de realitate pentru care noi n-avem ochi. Și oamenii aceștia, care au simțurile rafinate, sensibilizate, reușesc să ne ajute să trecem prin lume simțind că există momente în care realitatea ne dă niște lecții filozofice de o calitate extraordinară. Cunosc fotografi care stau și fac zeci de poze, sute de poze, cu o viteză extraordinară, schimbând diverse unghiuri, ca să surprindă realitatea în forma ei cea mai expresivă și, dintr-o sută cincizeci de fotografii, aleg una singură în care, cu adevărat, subiecții acelei fotografii sunt în expresivitatea lor cea mai profundă, iar mesajul este de evidența cea mai mare. Și, într-o fotografie de acest fel, eu, părinte a patru copii, învăț să redescopăr ce valoare extraordinară au ființele acestea vii, care s-au născut din dragostea noastră, a mea și a soției. Și de unde văd asta? Văd din fotografia pe care artistul acela fotograf s-a străduit s-o facă într-o oră, urmărind dintr-un boschet o familie care se juca în parc. A făcut zeci și sute de fotografii, ca să surprindă zâmbetul copiilor și poziția mâinilor mamei și aplecarea grijulie a tatălui, care pentru mine este o icoană incredibilă a grijii și a spiritului de familie, în care toți sunt una și una sunt toți.

Și eu mă uit la fotografie și mă întorc acasă mai conștient de responsabilitatea pe care o am. Fără un artist, care să aibă răbdarea aceasta, nu e cu putință lucrul acesta. Aici este ochiul lui, format și de pe urma acestui tip de sensibilitate noi putem câștiga foarte mult. Arta ne poate ajuta enorm din punctul acesta de vedere, sau în registrul acesta, în a crește sensibilitatea noastră pentru lucruri.

(*** Fragment din Conferința „Invitații la perplexitate!”, organizată de ASCOR Iași în data de 21 februarie 2019, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași. Invitat: Diac. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache)

De la același autor

Ultimele din categorie