Monahul Atanasie Păvălucă – fără război nu este cunună, nici mântuire

„Luptă, frate, şi nu slăbi! Păzeşte-ţi mintea, ochii şi trupul curat. Călugărul, dacă a pierdut fecioria, a pierdut tot. Păzeşte-ţi fecioria, frate, că fecioria este mare dar. Să ţii la ea până la moarte, ca să ai îndrăzneală la sfânta rugăciune. Iar dacă o pierzi, te ruşinezi când stai în faţa lui Hristos şi a sfinţilor îngeri.” 

A zis către bătrân unul din fraţi: 

– Ce să fac, părinte Atanasie, că tare mă luptă gândurile cele necurate? 

– Luptă, frate, şi nu slăbi! Păzeşte-ţi mintea, ochii şi trupul curat. Călugărul, dacă a pierdut fecioria, a pierdut tot. Păzeşte-ţi fecioria, frate, că fecioria este mare dar. Să ţii la ea până la moarte, ca să ai îndrăzneală la sfânta rugăciune. Iar dacă o pierzi, te ruşinezi când stai în faţa lui Hristos şi a sfinţilor îngeri. 

– Dar ce să fac, părinte, ca să scap de război? 

– Nu te descuraja, frate, că fără război nu este cunună, nici mântuire. Întăreşte-te cu postul, cu neîncetata rugăciune, cu Psaltirea şi cu deasa spovedanie. Că aceasta este lupta cea mai mare a călugărului. 

Uneori, zicea bătrânul ucenicilor săi: 

– Fraţilor, nu păziţi numai oile. Ci, păziţi-vă şi gândurile să nu le fure lupii iadului. Faceţi-vă pravila, spovediţi-vă regulat şi nu uitaţi de ceasul morţii. 

Odată, l-a întrebat un creştin: 

– Părinte Atanasie, cum este mai bine să ţin? Pe stil vechi sau pe stil nou? 

– Ce-i acela stil vechi sau nou? Faptele bune sunt totul. Ascultă de Biserică şi niciodată nu vei greşi!

În toamna anului 1955, părintele Atanasie s-a îmbolnăvit. Deci, fiind adus de la stână la bolniţa mănăstirii, a primit Preacuratele Taine şi s-a săvârşit cu pace în adâncă smerenie, cu Psaltirea lângă el şi cu sufletul plin de bucuria Duhului Sfânt!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 600)

De la același autor

Ultimele din categorie