Predică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi - a lăsatului sec de carne - IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

Ziua Judecăţii nu e ceva absurd. Ea este în perfect acord cu dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea cere răsplătirea binelui şi pedepsirea răului. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Şi facă dreptate Lui Însuşi şi să facă dreptate aleşilor Săi. Gândire profundă şi cu totul adevărată!

Dreptmăritori creştini,

 

În această Duminică, Biserica ne înfăţişează marea şi emoţionanta dramă a Judecăţii din urmă spre a ne îndemna la pocăinţă şi la fapte bune. Sfânta Evanghelie ni-L prezintă pe Hristos venind întru slavă, înconjurat de oşti îngereşti şi apoi, şezând pe tronul puterii Sale.

Prima dată, S-a arătat pe pământ Copil plăpând şi sărac, născut în Betleem. La a doua Sa venire, Se va arăta Împărat glorios şi atotputernic. Toate generaţiile de la Adam şi până la cel din urmă om se vor aduna în faţa Lui, cuprinse de o mare groază şi scufundate într-o adâncă tăcere, şi vor da seama de felul în care au împlinit Legea dumnezeiască. Atunci, fiecare va fi răsplătit cu dreptate, primind, după faptele săvârşite pe pământ, fericirea sau osânda pentru veşnicie.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Sfântul Apostol Pavel scrie credincioşilor din Corint: „Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10). Dacă-i adevărat că toţi suntem muritori, tot aşa de adevărat este că toţi vom fi judecaţi (Evr. 9, 27).

Sfântul Apostol Petru afirmă: „Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua Judecăţii” (II Pt. 3, 7). Sfântul Apostol Iuda zice: „Iată, a venit Domnul..., ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii” (Iuda 1, 14-15).

Ziua Judecăţii nu e ceva absurd. Ea este în perfect acord cu dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea cere răsplătirea binelui şi pedepsirea răului. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Şi facă dreptate Lui Însuşi şi să facă dreptate aleşilor Săi. Gândire profundă şi cu totul adevărată!

Când spunem că cineva îşi face dreptate sieşi, înţelegem că-şi ia în mână propria cauză, îşi apără interesele care înainte n-au fost respectate. „Scoală-Te, Dumnezeule!”, strigă psalmistul într-o situaţie ca aceasta. „Apără pricina Ta! Adu-Ţi aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinsteşte cel fără de minte” (Ps. 73, 23).

Dumnezeu Îşi va apăra pricina când va şedea pe scaunul de judecată, când Se va vădi în

toată strălucirea Lui. Atunci El va dovedi tuturor, credincioşi şi necredincioşi, că există, că este viu şi puternic şi mai ales, drept!

Ziua Judecăţii este în concordanţă desăvârşită cu istoria. Trecutul arată că Dumnezeu în mai multe rânduri a judecat şi a pedepsit. A pedepsit lumea veche prin potop, a pedepsit Sodoma şi Gomora, a pedepsit Egiptul, a pedepsit Ierusalimul, a pedepsit Babilonul, a pedepsit Ninive, Tirul, Samaria. Ruinele lor sunt mărturii grăitoare până în ziua de astăzi.

Ziua Judecăţii este în deplin acord şi cu simţul nostru moral, care cere ca după faptă să fie răsplată. Azi, de multe ori, unele rele nu sunt pedepsite şi parcă te revoltă, văzând pe cei răi cum prosperă.

Poetul român Alexandru Vlahuţă spune: „Este o dreptate şi trebuie să vină!”. Să fim siguri că va trebui să ne înfăţişăm la Judecată. Chiar dacă eşti ateu, chiar dacă tăgăduieşti cu toată tăria cele scrise în Biblie, să ştii că vei fi acolo. Vei fi acolo fără galoane, fără titluri, fără apărător. Regi şi preşedinţi de stat, generali şi înalţi demnitari vor fi acolo ca cel mai simplu muritor. N-are importanţă cine eşti astăzi.

În ziua aceea, vei fi adus în faţa Marelui Judecător spre a da socoteală. Poţi să nu crezi aceasta; nici unul din generalii lui Hitler nu a crezut că va ajunge să fie judecat, dar, într-o zi, despuiaţi de rangul lor, toţi se aflau pe banca acuzaţilor la tribunalul de la Nürnberg.

Sfânta Scriptură întreabă: „Socoteşti tu, oare, omule, că vei scăpa de Judecata lui Dumnezeu?” (Rom. 2, 3). Judecata din urmă va fi o descoperire totală şi supremă a planului divin în istorie şi a biruinţei Celui Ce l-a întocmit.

În faţa acestui Tribunal ceresc, se vor desfăşura, ca imaginile unui film, toate împrejurările vieţii noastre: greşelile copilăriei, pornirile năvalnice ale tinereţii, păcatele şi viciile vârstei mature. Nici o faptă, nici un cuvânt şi nici un gând nu se vor putea tăinui. Toate vor fi scoase la iveală: păcatele pe care le-am făcut personal şi cele ai căror autori indirecţi am fost cu sfatul nostru, cu nepăsarea, cu pilda noastră.

Binele pe care nu l-am făcut şi faptele bune pe care nu le-am împlinit, măcar că ne-a stat în putere, toate se vor vădi, că „cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are”, zice Sfântul Apostol Iacob (4, 17). Pe lângă istoria de afară a vieţii noastre, se vor judeca şi cele lăuntrice, ale

conştiinţei, istoria tainică a inimii noastre, care s-a arătat în afară bună, cinstită, curată, dar, în realitate, de prea multe ori a fost plină de pofte necurate, de planuri urâte, pe care numai lipsa de prilej le-a oprit să nu devină crime sau păcate de moarte.

Totul va fi dat pe faţă, gândurile vor fi descoperite complet, atât în faţa oamenilor cât şi a îngerilor. Ziua Judecăţii va da la o parte toate măştile cu care sunt acoperiţi oamenii şi istoria ca întreg. Atunci vom fi demascaţi în faţa tuturor, a drepţilor, a păcătoşilor, a prietenilor şi a duşmanilor, a Sfinţilor, a Maicii Domnului şi a lui Hristos, nemitarnicul Judecător.

Acest adevăr ni-l face cunoscut Însuşi Mântuitorul când zice: „Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Mt. 10, 26). Este o mângâiere să ştii că nimic nu scapă ochiului lui Dumnezeu, să ştii că El va face toate lucrurile drepte. Tratamentul incorect şi suferinţele pe care nu le meriţi din partea lumii vor fi aduse într-o zi la lumină. Cei cărora li s-a făcut rău vor fi răzbunaţi, chiar dacă nu aici, cu siguranţă în cealaltă lume.

Uneori, simţim răni adânci în inimă pentru relele pe care ni le-au făcut alţii. Câteodată, cineva pe care-l iubim şi în care avem încredere ne-a trădat. Alteori, suferim o mare pierdere şi cel ce a dat lovitura a dispărut cu obiectul nostru de preţ.

Să ne gândim la poziţia celui ce-a săvârşit acest rău şi că atunci când Dumnezeu Cel drept va veni la Judecată noi vom fi într-o poziţie mai bună decât acei ticăloşi a căror goliciune va fi descoperită - cum zice profetul Iezechiel - şi toţi vor vedea toată ruşinea lor (Iez. 16, 37).

Pe bună dreptate, întreabă Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Oare, nu se cade să ne cuprindă groaza chiar de acum?... Oare, n-am dori mai bine să murim decât să fim osândiţi de prieteni?”.

După ce se vor cântări faptele oamenilor, se va rosti sentinţa şi va urma despărţirea. Cei buni, care L-au urmat pe Hristos cu credincioşie, care au iubit şi au ajutat pe aproapele lor, vor auzi cuvintele: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia veşnică!”. Celor răi, care au dispreţuit pe Dumnezeu şi au încălcat Legea Sa, care au iubit deşertăciunile lumeşti şi n-au ajutat pe semeni, Judecătorul le va spune: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic!”. Această sentinţă a Judecăţii universale va fi definitivă şi fără drept de apel.

Ştiind acestea, să fim cu luare aminte la imensa noastră responsabilitate aici pe pământ, înainte de a sosi bilanţul Judecăţii înfricoşătoare. Noi trăim astăzi graţie unui împrumut de timp. De ce această amânare? Sfântul Apostol Petru ne dă motivarea: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungată răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Pt. 3, 9).

Mulţi dintre cei pe care Domnul îi iubeşte şi pe care doreşte să-i mântuiască, încă nu sunt gata. Unii tot amână pregătirea, în timp ce alţii rămân indiferenţi. Acest timp împrumutat ne stimulează la credincioşie faţă de Dumnezeu. Trebuie să ajungem să ne simţim păcătoşenia şi să strigăm precum proorocul David: „Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte” (Ps. 50,3).

 

Iubiţii mei,

 

Datori suntem să lucrăm virtutea, cu convingerea că timpul pe care-l parcurgem acum în viaţa corporală nu e altceva decât pregătirea pentru odihna de dincolo de moarte. Cum ne va găsi moartea, aşa vom fi judecaţi! Noi suntem smochinul cel neroditor pe care Domnul, în mila Sa, nu îl taie, ci îl mai îngăduie un timp. El adaugă mai mulţi ani la vieţile noastre. El pune mai multe prilejuri de mântuire în calea noastră. El continuă să ne invite. El continuă să ne caute. El continuă să ne cheme înapoi la Sine spre a ne pocăi şi a aduce rod (cf. Mt. 3, 8).

Pocăinţa este singura cale de a scăpa de pedeapsa Dreptului Judecător, singurul mijloc care ne ajută să rămânem curaţi pentru a da răspuns bun atunci când stihiile lumii se vor schimba şi Fiul Omului va veni cu slavă, să judece viii şi morţii. Acum, cât mai avem vreme, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, să ne îmbogăţim cu fapte bune şi să petrecem în vieţuire sfântă.

În felul acesta, Hristos ne va rândui în ceata aleşilor Săi şi ne va face părtaşi la bucuria Împărăţiei Sale. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie