Odată m-am dus vara, de ziua Părintelui Paisie, la Sihăstria. Era în timpul săptămânii și mă gândeam cum să las să treacă așa o zi și să nu mă duc la părintele. Mi-am făcut treburile și după-masă m-am dus. A doua zi era o delegație mare și trebuia să servesc masa la sufragerie.

Am ajuns la părintele, m-a mărturisit, mi-a mai spus câte ceva, dar am ajuns cam pe seară și n-am mai avut timp să vin înapoi. Părintele mi-a zis: „Pleci dimineața cu cursa”. Eu am zis: „Nu, plec acum că până dimineață trebuie să fiu înapoi să pun masa în sufragerie. Vine o mare delegație și nu pot rămâne”. „Nu, nu, ascultă așa și pleci cu cursa de 7 de aici și apoi lasă, că toate sunt bune”. „Dacă nu sunt la 7, îmi ia hainele de călugărie, îmi dă canon”. „Nu, nu, așa ai să faci”. „Ei bine, gata, fac așa”.

Am plecat cu cursa de 7 de la Sihăstria. Am venit cu cursa de 9 din Târg. La 11 era masa. Când am ajuns m-am dus acasă, am luat șorțul pe mine și fuga la trapeză. M-am băgat printre fete și nimeni nu mi-a zis nimic, doar o maică m-a întrebat: „Ce rugăciuni bune ai avut, de maica stareță nu m-a întrebat de frăția ta deloc? Ce rugăciuni bune ai avut, de nimeni nu m-a întrebat de frăția ta? Unde ai dormit, ce ai făcut până acum?”.

Mărturie relatată de Maica M.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, în memoriam, Editura Trinitas, 2005, pp. 316-317)