Biserica „Sfânta Muceniță Ecaterina” – Tesalonic, Grecia
Biserica „Sfânta Muceniță Ecaterina” – Tesalonic, Grecia
Biserica „Sfânta Ecaterina” se află în apropierea Bisericii „Sfântul Ilie” din Tesalonic. Este unul dintre cele 15 monumente paleocreștine și bizantine din oraș, incluse în lista Patriomoniului Unesco, în 1988.
A fost transformată într-o moschee de Yakup Pasha în timpul domniei sultanului otoman Bayezid al II-lea (1481–1512) și a fost numită după el Moscheea Yakup Pasha (în turcă: Yakup Pașa Camii). În cursul lucrărilor de restaurare efectuate între anii 1947 și 1951, a fost descoperită și pictura bisericii, care se păstrează în stare fragmentară.
Aici se păstrează, începând cu anul 1923, mâna dreaptă a Sfântului Mucenic Teoharie, prăznuit pe data de 20 august.
Contact
Contact
📍Adresa: Σαχτούρη, Ious 2, Thessaloniki 546 32, Greece
📞Telefon: +302310225580
Calendar ortodox7 Iunie
(Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel)glas 8, voscr. 1
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Rugăciune către toți sfinții
- Paraclisul Tuturor Sfinților
- Canon de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții
- Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
- Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
- Troparul Tuturor Sfinților
- Troparul Tuturor Sfinților
- Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
- Condacul Tuturor Sfinților
- Acatistul Tuturor Sfinților
- (Audio) Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei (în limba greacă)
- (Video) Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
Locuri de pelerinaj
(Foto) Mănăstirea „Tuturor Sfinților” – Almaș
Mănăstirea Almaş este aşezată pe valea pârâului Almaş, în comuna Gârcina din judeţul Neamţ, laMănăstirea Almaș
Mănăstirea Almaş este aşezată pe valea pârâului Almaş, în comuna Gârcina din judeţul Neamţ, laKatholikonul Mănăstirii Varlaam – Meteora
Biserica centrală cu hramul Tuturor Sfinţilor a fost zidită în forma cunoscută astăzi pe la 1517-
