Urcăm treaptă cu treaptă pe Drumul Golgotei. Este o stradă îngustă de 3-4 metri, pavată neregulat cu piatră veche, roasă de pașii pelerinilor. Pe margini, case vechi, arcuri de zid, de sute și sute de ani, mici magazii, arabi așteptând în prag clienți. Ajungem la Biserica Sfintei Veronica. Este al șaselea popas. Aici, spune tradiția, o tânără fecioară, cu numele de Veronica, văzând pe Domnul foarte obosit și cu fața stropită de sânge și sudoare, a luat o mahramă și I-a șters fața. În clipa aceea, chipul Domnului nostru Iisus Hristos s-a imprimat, prin minune, pe mahramă și a intrat în tradiția iconografică a Bisericii.

Sub biserică se află o criptă închinată Sfintei Fețe a lui Hristos. Intrăm cu credință și ne închinăm, sărutând chipul Mântuitorului și Crucea. Biserica este o modestă mănăstire de călugărițe, care formează ordinul „Micile surori ale lui Iisus”. Cele șapte „surori ale lui Iisus” sunt renumite prin ospitalitatea și caritatea lor. Trăiesc în deplină sărăcie, primesc cu dragoste pe fiecare pelerin, cântă împreună în biserică și poartă pe fețele lor lumina și bucuria lui Hristos. Sunt foarte modest îmbrăcate și au, ca semn distinctiv, o cruce din lemn de măslin pe pieptul lor.

Doamne, Dumnezeul nostru, întipărește în inimile și pe fețele noastre „chipul slavei Tale”. Fă să strălucească în noi „lumina feței Tale”. Tămăduiește întunericul ochilor noștri, ca să Te putem privi în față, ca să vedem „lumina Ta cea pururea fiitoare” și să cunoaștem zădărnicia veacului acestuia. Dă-ne putere să înțelegem că fără cruce, fără jertfă, fără lacrimi, fără spini și sudori de sânge, nu vom putea urma Ție, nu vom putea apăra dreapta credință și sluji Biserica pe care „ai dobândit-o cu scump sângele Tău”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 52-53)