Bolnavii aflați în stare de inconștiență și împărtășania
Moare un apropiat al dumneavoastră, din parohie, care permanent a mers și s-a împărtășit, s-a rugat, i-ați cunoscut toată viața. El s-a îmbolnăvit greu, poate fi vorba de o congestie cerebrală ori ceva de acest fel, și acum este pe moarte. Cum să nu-l împărtășești?
Adeseori este chemat preotul lângă om când deja nu se mai poate stabili un contact deplin cu acesta, iar uneori nu mai este posibil nicicum un astfel de contact. Există canoane care interzic împărtășirea celor care nu sunt în deplinele lor facultăți mintale, care se află în stare de inconștiență. Canoanele interzic, pe bună dreptate, împărtășirea unor astfel de oameni, căci orice Taină se săvârșește cu credință, iar în acest caz omul deja nu mai poate să conștientizeze, să simtă că este împărtășit.
Și totuși această chestiune poate fi abordată în diferite moduri. Iată, să spunem, moare un apropiat al dumneavoastră, din parohie, care permanent a mers și s-a împărtășit, s-a rugat, i-ați cunoscut toată viața. El s-a îmbolnăvit greu, poate fi vorba de o congestie cerebrală ori ceva de acest fel, și acum este pe moarte. Cum să nu-l împărtășești? Într-un asemenea caz preotul își ia îndrăzneala să împărtășească pe un astfel de om fie cu o picătură din Sfântul Sânge, dacă bolnavul nu mai poate să înghită, fie cu o părticică din Sfintele Daruri, dacă e sigur că omul nu este lepădat de Biserică, că a fost în Biserică toată viața lui și nu are vreun impediment de a fi împărtășit în acel moment.
Mi-a fost dat de multe ori să fiu în asemenea situații. A avut loc o adevărată minune atunci când am împărtășit pe cineva; acel om și-a revenit întru sine, chiar s-a înzdrăvenit și a mai trăit încă o vreme, deși era o boală aducătoare de moarte grabnică.
Dar dacă preotul se află lângă un om care mai înainte nu a mers niciodată la biserică, ba chiar s-a declarat necredincios, și acel om este fără cunoștință, aproape trecut dincolo, fără să fi arătat vreo legătură cu Dumnezeu, atunci preotul nu are dreptul să-l împărtășească. În cazul dat, trebuie să aplicăm canonul în toată puterea lui. Căci nu poate fi împărtășit un om necredincios, un om care nu dorește să se împărtășească. Noi nu știm dacă a dorit ori nu, dacă a crezut ori nu. El nu ne-a rugat să facem una ca asta, nu a arătat asta nicicum.
(Protoiereul Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 106-108)