Al aceluiași Neofit Monahul și zăvorâtul

Cuvânt la Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre

Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria

Binecuvintează, părinte,

1. ***] Și credem că așa este. Cum încerci tu să spui cele mai presus de tine? Ia aminte cel ce mă întrebi și află-mi cugetul ! Cred că nu numai eu și cei neînvățați ca mine, ci și cei cărora li s-a dat harul teologiei, nu de aceea au vorbit, ca să împodobească pe cele mai presus de orice podoabă. Căci știau că se arată mult inferiori vredniciei lucrurilor în a lăuda cele dumnezeiești. Cu toate acestea, nu a renunțat nici unul dintre ei să spună cele înțelegătoare, atât cât i-a fost cu putință. Căci fiind oameni de pe pământ și pe pământ petrecând, au vorbit lămurit despre cele dumnezeiești și despre Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul[1].
2. Căci cine a deslușit și a vorbit cu atâta ușurință despre cele din urmă și cele de la început și cele prezente ? Nu oameni învățați de Duhul Sfânt le-au lămurit pe acestea limpede ? Ceea ce este lucru vrednic de minunare și foarte mare, că nu îngerilor sau arhanghelilor li s-a dat un asemenea har, ci mai degrabă oamenilor, pe de o parte, ca să arate de câtă cinste a învrednicit Iubitorul de oameni neamul oamenilor, pe de altă parte, ca pe cei mântuiți să-i încununeze cu vrednicie, iar pe cei ce nu sunt mântuiți, să-i osândească cu dreptate, fie pentru necredință, fie pentru răutatea faptelor, deși erau de aceeași fire și s-au împărtășit de același har.
3. Iar dacă poate nu îți sunt de ajuns acestea pentru a răspunde la întrebarea ta, ascultă și altceva încă mai important și mai adevărat. Știți, desigur, cât de mult timp am petrecut în acest loc nepăsător fiind de starea mea – spun celui ce știe – și că în atâta timp nu am citit nici o carte de sfinte lecturi ale preacinstitei Maicii lui Dumnezeu sau vreo carte care să cuprindă lecturi ale praznicelor împărătești.
4. Dar a venit această preacinstită sărbătoare, care este începutul mântuirii noastre, și din înălțimile cele dumnezeiești s-a pogorât marele voievod Gavriil cel netrupesc, ostașul cel mare dumnezeiesc al Marelui Împărat, cel dintâi dumnezeiesc apostol al harului și cel mai bun arhidiacon al mântuirii noastre, și a adus vestirile cele bune Preacuratei, Preasfintei și Preanevinovatei Fecioare și strigându-i plin de bucurie : Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine[2], dezlegând acea pedeapsă a strămoașei, în dureri vei naște prunci[3], și aducând împăcarea oamenilor cu Dumnezeu din dreapta osândă, în chip străin cu adevărat egalându-i pe oameni cu îngerii. Și pe mine însumi nenorocindu-mă, ca pe unul care nimic bun nu am făcut pentru această sărbătoare dumnezeiască, rânduiala neavând nevoie nici de cuvânt, nici de vechi lecturi, și ca unul care nu eram în stare să fac eu aceasta, din pricina lipsei cunoștinței și unei minți luminate și rămânând eu puțin ca uimit, m-am gândit să strig cu glasul arhanghelului : „Bucură-te”, ca și cum harul ei ar lumina mintea mea conducătoare și ar da cuvânt în deschiderea gurii mele spre slava ei, nu ca una care ar avea nevoie de slavă de la noi, cea de Dumnezeu slăvită, ci ca și cum ar slăvi ea, mai bine zis, cu slavă mântuitoare[4] pe cei ce o slăvesc pe ea[5].
5. Dar să începem de unde este mai bine. Or, cel mai bine este de acolo de unde cuvântul a avut cel mai bun început. Nu mă refer numai la începutul acestui cuvânt, ci la Cuvântul și Pricina de a fi a celor fiitoare, ceea ce a și semnificat limpede litera alfa. Și așa cum imnul trisaghion nu a fost dat numai îngerilor să-l strige, ci și oamenilor, așa și „bucură-te”, învățându-l de la arhanghel, îl strigăm și noi Preacuratei Fecioare: căci nimic mai înalt, sau mai frumos sau mai limpede nu ar putea cineva afla la oameni decât să spună acest cuvânt Fecioarei. Pentru aceea și adeseori îndrăznesc să strig cu buze nevrednice acest cuvânt Născătoarei de Dumnezeu și să o salut pe Fecioara cea fără de pată.
6. Bucură-te, preacurată Maică a Fiului celui împreună-veșnic cu Tatăl cel fără de început și vas preasfânt al Duhului Sfânt.

Bucură-te, tron care porți pe Împăratul slavei[6] la Care Heruvimii cei de sus nu pot să privească[7].

Bucură-te, ceea ce ești mai înaltă decât cetele cele cerești ca una care ai cuprins pe Cel Necuprins de acestea și care ai purtat pe Cel Nevăzut acestora.

Bucură-te, cerule cel dintâi, de Dumnezeu îndreptat, întru care sălășluiește lumina cea neînserată.

Bucură-te, din care a răsărit „soarele dreptății”[8].

Bucură-te, soare neapus prin care s-au luminat marginile lumii.

Bucură-te, lună prealuminoasă, prin care s-a alungat întunericul necredinței și a fost adusă lumina credinței.

Bucură-te, lumina înmulțită a feluritelor stele.

Bucură-te, prin care s-au deschis ușile cerești și s-au zdrobit încuietorile și ușile iadului. 

Bucură-te, punte cerească prin care suntem trași sus.

Bucură-te, nor purtător de rouă prin care s-au adăpat marginile pământului.

Bucură-te adiere ușoară care răcorești credincioșii.

Bucură-te, curcubeu pe nor, semn al împăcării lui Dumnezeu cu oamenii[9].

Bucură-te, ușă neumblată prin care a trecut Îngerul de mare[10] sfat și a păzit-o închisă[11].

Bucură-te, scară cerească[12], prin care S-a pogorât pe pământ Cel mai presus decât cerurile[13].

Bucură-te, ceea ce ai dezlegat pedeapsa protopărintelui și a strămoașei Eva[14].

Bucură-te, Rai cuvântător a florii nestricăciunii.

Bucură-te, izvor izvorând din Eden și udând Raiul, adică Biserica lui Dumnezeu și adunările credincioșilor, acolo unde se desparte în patru brațe[15], adică în patru evanghelii, care adapă lumea, acolo a făcut să răsară Dumnezeu „tot pomul frumos la vedere” al minții, pe învățători, pe cuvioși și mucenici și „bun de mâncare”[16] pentru suflet. 

Bucură-te, pomul vieții cel din mijlocul Raiului[17], al cărui rod îl mâncăm noi, credincioșii[18], spre iertarea păcatelor.

Bucură-te, ușa Raiului care îi lași să intre pe credincioși, iar pe necredincioși îi întorci îndărăt.

Bucură-te, brazdă fără de sămânță, din care Dătătorul de viață a răsărit holda.

Bucură-te, vie roditoare și mlădiță cu mult rod, pe care Tatăl a sădit-o[19], Duhul a udat-o, iar Fiul a cultivat-o și prin propovăduirea înaltă[20] cheamă adunările credincioșilor, amestecând în potir[21], vinul Lui și învățându-i pe toți Părăsiți neînțelepciunea ca să rămâneți în viață și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii și beți din vinul pe care Eu l-am amestecat cu mirodenii[22] și ca să vă îmbătați din grăsimea casei Mele[23].

1. Bucură-te, marea cea mare și largă[24], pe care a plutit cârmaciul tuturor.

Bucură-te, sarea virtuților care ai sărat lumea.

Bucură-te, corabie de Dumnezeu cârmuită, plină de bunătăți cerești.

Bucură-te, limanul mântuirii și zid nesfărâmat.

Bucură-te, turn tare de la fața vrăjmașului[25], păzindu-i nerăniți pe cei ce scapă la tine.

Bucură-te, dreaptă pedeapsă a lumii necredincioase egiptene și dreaptă dezrobire a poporului israelitean[26].

Bucură-te, nor purtător de lumină pe timp de ziuă și stâlp de foc strălucind pe timp de noapte[27].

Bucură-te, scufundare a necredincioșilor și a păcatului faraonic[28] și al lui Faraon cel înțelegător[29] și al celor dimpreună cu el.

Bucură-te, cort sfânt și mai lat decât cerurile, întru care Dumnezeu a vorbit oamenilor.

Bucură-te, de Dumnezeu cinstită tablă scrisă de degetul lui Dumnezeu[30].

Bucură-te, chivot sfânt, care porți înăuntru pe Cel ce ridică păcatul lumii[31].

Bucură-te, vas al manei[32]. Bucură-te, toiagul lui Aaron[33].

Bucură-te, izvorul vieții. Bucură-te, pământul făgăduinței.

Bucură-te, pământ care faci să curgă miere și lapte[34]. Bucură-te, pământul celor blânzi[35].

Bucură-te, râu izvorât de Dumnezeu. Bucură-te, fântână sfântă.

Bucură-te, izvor de apă săltăreață[36]. Bucură-te, chivot sfânt care oarecând ai reținut curgerea Iordanului[37].

Bucură-te, trâmbița lui Dumnezeu. Bucură-te căderea necredincioșilor.

Bucură-te, cetatea lui Dumnezeu. Bucură-te, Sioane, sfânt lăcaș al lui Dumnezeu.

Bucură-te, templu cuprinzător de Dumnezeu. Bucură-te, Sfânta Sfintelor. Bucură-te, năstrapă de aur.

Bucură-te, Sfântă Masă. Bucură-te, sfeșnic. Bucură-te, făclia luminii celei neapuse.

1. Bucură-te, cale spre împărăția cea de sus pe care o slăvesc îngerii ca mai înaltă decât ei și ca ceea ce stai de-a dreapta Împăratului slavei[38], stând lângă El ca o roabă și rugându-te ca o maică și strălucind ca o împărăteasă cum mai dinainte a zis David, îmbrăcată în haină aurită[39] și preaînfrumusețată[40].

Bucură-te, putere a împărăției celei de jos, pe care o laudă cei bogați ai poporului[41], pe care toți împărații, și preoții și arhiereii și mulțimea celor singuratici o pun înainte ocrotitoare, și mulțimile nenumărate ale înțelepților și ale celor mai simpli.

Bucură-te, slava orașelor. Bucură-te, mântuirea satelor. Bucură-te, tăria insulelor.

Bucură-te, nădejdea celor ce se însingurează. Bucură-te, frumusețea lui Iacov[42].

Bucură-te, fiica lui David. Bucură-te, rod al drepților Ioachim și Ana.

Bucură-te, comoara nedeșertată a marginilor.

Bucură-te, păzitoarea neadormită a Ciprului.

Bucură-te mare turn de strajă al orașului Pafos.

Bucură-te, răscumpărarea sigură a credincioșilor.

Bucură-te, refugiul tuturor oamenilor și al smereniei noastre. Dar cum mă voi ruga, cum voi lăuda, cum voi preamări puterea ta, Stăpână? „Tu ne-ai robit inima, ne-ai robit inima”[43] cum zicea Solomon în Cântarea Cântărilor. Pe tine în cer te măresc îngerii, pe tine pe pământ te roagă mulțimile oamenilor, de tine e cutremură taberile demonilor. Tu ai strălucit și frumusețea fecioriei și ai slăvit nașterea. Tu ai binecuvântat neamul femeiesc și neamul oamenilor l-ai curățit și l-ai adus la Dumnezeu. Tu ca ceea ce ești curată și fără de prihană pe cei curați îi primești ca o iubitoare de bine și pe cei necurați, îi trimiți, ca o milostivă, să se curețe. Curățește-ne pe noi, luminează-ne pe noi, călăuzește-ne pe noi la viața cea veșnică.

1. Bucură-te, rug nemistuit al vederii mosaice[44], și glas dumnezeiesc care ai lămurit străina unire a oamenilor cu Dumnezeu fiindcă Dumnezeul nostru este foc mistuitor[45]. Rug, fiindcă firea oamenilor, cu care S-a unit din milostivire, a păzit-o nemistuită.

Bucură-te, că Avvacum munte gros și umbrit te-a numit[46]. Din pricina mărimii te-a numit gros, ca unul care este greu de văzut cu ochi trupești. Și umbrit te-a numit ca unul care nu erai tuturor văzut, mai înainte de a fi strălucit întru tine soarele dreptății[47]. Și iarăși umbrit, ca unul care alungă arșița răutății.

Bucură-te, munte sfânt, munte gras, potrivit lui David, munte închegat, munte întru care Dumnezeu a binevoit să sălășluiască în el. Căci Domnul va sălășlui în el până la sfârșit[48]. Cel Preaînalt a sfințit locașul Său. Dumnezeu în mijlocul ei și nu se va clinti[49].

Bucură-te, muntele lui Daniil din care s-a tăiat piatra fără de mână omenească[50], din care s-a tăiat prunc fără sămânță și a călcat în picioare chipul necredinței până în sfârșit și a zdrobit împărățiile tiranilor necredincioși. împărăției Lui nu este hotar[51].

Bucură-te, cea pe care a preînchipuit-o cuptorul haldeilor care a păzit pe tineri nearși[52] și pe tine focul dumnezeirii te-a păzit nestricată.

Bucură-te, că Cel înaintea Căruia stau mii de mii și zeci de mii de zeci de mii[53], El Însuși ca ploaia pe lână[54] a pogorât în mitrasul tău.

Bucură-te, plinirea cea mai adevărată a chipurilor și umbrelor legii.

Bucură-te, începutul și sfârșitul a toată facerea de minuni.

1. Dar până când vom zăbovi cu cuvântul asupra vechilor ghicituri și chipuri numind-o pe ea tablă și toiag și vas[55], cort și chivot, templu și masă și sfeșnic, făclie și cuptor[56]? Căci acestea au înfățișat-o pe ea ca în ghicitură. Trebuie ca noi să o numim pe ea scurt Maică a lui Dumnezeu, această mare auzire și măreață priveliște.
2. Dar întreaga fire a celor zidite nu își primește săvârșirea într-o singură clipă. Iată ce vreau să spun: E vorba despre un om? Dar nu se naște de îndată bărbat desăvârșit, ci mai întâi se însemnează că are să se nască, apoi, odată născut, nu devine dintr-odată bărbat. Este vorba să fie zi? Dar mai înainte de asta vin zorii încă întunecați și apoi se arată lumina zilei și asta puțin după ce a răsărit soarele. Așa și aici.
3. Avea Preanevinovata prin adâncul milelor lui Dumnezeu[57] să fie și să fie numită Maica lui Dumnezeu și au închipuit-o pe ea chipuri și ghicituri de mai înainte și niște bătrâni sterpi au zămislit-o și au născut-o[58]. Apoi și Fecioara curată, zămislind de la Duhul Sfânt, fără să se clintească pecețile fecioriei și născându-L pe Dumnezeu purtător de trup, a rămas nestricată minune mai nouă decât toate minunile dumnezeiești și priveliște mai deosebită decât creația cea dintâi. Și nu este nimic neobișnuit dacă chipurile de mai înainte au trecut și ghiciturile și după acestea privim limpede la soare și suntem încălziți de el.
4.  Dar acum ieșind din Raiul vechilor istorisiri să intrăm în alt Rai, al harului, chemându-l pe dumnezeiescul Gavriil să spună, ca de obicei, „bucură-te”, ca vestitor al unui asemenea cuvânt și învățător și evanghelist preaadevărat al acestui har. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Bucură-te, zice, cea plină de har[59]. Căci pe tine te-a aflat Domnul plină de har, spre sălășluire Lui după cum și binecuvântată între femei[60]. Și înaintea ta nu s-a aflat alta și după tine nici nu va mai fi alta, prin care se va binecuvânta neamul oamenilor și se va dezlega din blestem neamul omenesc[61]. Căci așa cum în zilele lui Noe s-a arătat mulțime de oameni, dar numai Noe este mărturisit atunci om drept – Noe, zice om drept, desăvârșit în neamul lui a bineplăcut lui Dumnezeu[62] –  tot așa și pe tine te-a aflat Dumnezeu plină de har între femei și binecuvântată în aceste zile, pentru aceea am și fost trimis la tine să-ți vestesc: „Bucură-te”.
5. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Nu te teme de chipul meu străin, ci bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Nu încerca să cazi la pământ, precum oarecând Daniil[63], ca unul care nu a răbdat vederea îngerului, puțin a lipsit să nu-și dea duhul, ci bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. De aceea rostesc către tine acest întâi cuvânt aducător de bucurie, ca să nu se posomorască și să spăimânteze duhul tău, ci bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Dar eu, cum mi s-a poruncit, spun ție „bucură-te”, dar Domnul slavei și al bucuriei este cu tine, binecuvântată ești tu între femei[64].
6. Iar ea, văzând, zice evanghelistul, s-a tulburat la cuvântul acesta și se gândea în sinea ei ce fel de închinăciune să fie aceasta[65]. Ce este aceasta, zice, și cum este Domnul cu mine? Ce este această priveliște nouă și străină auzire? Iată de la cel trimis aflu pe Cel ce l-a trimis. Căci dacă așa este slujitorul cel trimis, cum oare va fi Domnul, Cel ce l-a trimis pe el?
7. Și se gândea în sinea ei ce fel de închinăciune să fie aceasta? Și a zis îngerul către ea: Nu te teme, Marie[66]. Chiar dacă înfricoșător este cuvântul și auzirea, străină, dar tu nu te teme, Marie, ci mai degrabă saltă ca început al bucuriei. Și nu te teme, Marie, căci nu te va arde. Și, prin urmare, nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har înaintea Domnului. Ai aflat har[67], nu care trage în jos la pământ, ci har de la Domnul, negrăit, har nedeșertat, har neajuns.

Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiu al Celui Preaînalt Se va numi și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit[68]. Ca om întrupat din tine, cea din neamul lui David,  Se va numi și Fiu al omului[69] și va primi tronul părintesc, pentru ca să fie crezute cele două firi ale Lui, cea omenească și cea dumnezeiască.

1. Iar ea auzind de zămislire și naștere și dumnezeiască împărăție și omenească și de Fiul Celui Preaînalt și Fiul lui David, ca fiind dumnezeiești și omenești, vremelnice și nemuritoare, a zis Maria către înger: Cum va fi mie aceasta de vreme ce nu știu de bărbat?[70] și a zis către ea îngerul: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va numi[71]. Fiindcă, zice, auzind că va fi mare și Fiul al Celui Preaînalt Se va chema[72], nu căuta după fire cele ce sunt mai presus de fire, nici nu cere să tâlcuiești cele negrăite, cele ascunse și oamenilor și îngerilor. Duhul cel sfânt și puterea Celui Preaînalt sălășluindu-Se întru tine te va învăța cu fapta cum va fi aceasta. Și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va numi. Și iată Elisabeta rudenia ta a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu putință[73].
2. Vezi exemplul, cum rudenia ta, stearpă fiind și fără rod, a zămislit dincolo de orice nădejde și nimic nu poate împiedica cuvântul lui Dumnezeu, nici legăturile sterpiciunii, nici moartea trupurilor, nici nimic altceva. Și neprimind în minte nimic dintre acestea Zaharia preotul, nu a crezut bunelor mele vestiri punând înainte bătrânețea înaintată a lui și a soției lui, fapt pentru care am și adus asupra lui pedeapsa muțeniei, până ce se vor împlini la vremea lor cuvintele mele. Și iată acela a rămas mut, iar cea stearpă a zămislit pe Înainte Mergătorul harului[74], fiindcă la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
3. Și a zis Maria, iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău. Și a plecat de la ea îngerul[75]. De vreme ce așa stau lucrurile, zice, că îmi vestești mie mari și străine cum nu au mai fost și cum nu vor mai fi vreodată, fie mie după cuvântul tău. Căci fiindcă m-ai numit cea plină de har și ai spus că am aflat har înaintea Domnului, eu, o tânără, și Duhul cel Sfânt Se va pogorî peste mine, și puterea Celui Preaînalt mă va umbri și voi zămisli, cum spui, pe Fiul Celui Preaînalt și maică a lui Dumnezeu mă voi învrednici să fiu, fie mie după cuvântul tău. Și a plecat de la ea îngerul[76]. A spus cele poruncite, a semănat ca roua cuvintele, potrivit cuvântului înțelepciunii să se coboare ca roua cuvintele mele[77], și a plecat de la ea îngerul. Și Fecioara a zămislit pe Cel ce ridică păcatul lumii[78].
4. De aici aflăm vrednicia Fecioarei, că lumea întreagă a fost înnoită prin ea, după cum lumea întreagă oarecând s-a nimicit din pricina desfrânării. Vezi potopul din vremea lui Noe[79] și distrugerea Sodomei[80] și căderea israeliților, ale căror leșuri au căzut în pustie[81]. Căci către aceia s-a spus nimicit-ai pe tot cel desfrânat de la Tine[82], iar către noi a zis Cel ce săvârșește păcatul rob este păcatului[83] și cel ce privește la femeie ca să o poftească pe ea, deja a săvârșit adulter cu ea în inima lui[84].
5. Trebuie să luăm aminte să nu privim cu ochi pătimași, ca nu cumva să preacurvim în inimă mai întâi, și, după puțin, și în trup. Să ne sârguim mai degrabă să fim robi ai lui Dumnezeu și nu robi ai păcatului. Căci păcatul este și se numește diavol[85]. Căci acela, zice Hristos este păcatul și este numit tată al păcatului. Și toți aceia care lucrează păcatul fără de pocăință aceluia se supun și lui îi slujesc. Și nu este unul ca acesta rob al lui Dumnezeu, nici rob al omului, ci rob al păcatului. Poate că nu voiam ca în această zi mântuitoare și de bucurie să unesc la cuvântul meu aceste cuvinte, ca să nu posomorâm bucuria din această zi. Dar fiindcă cuvântul nostru a arătat diferența dintre feciorie și desfrânare, trebuie ca din mărturiile Scripturilor să adeverim aceasta. 
6. Dar să unim iarăși cuvântul nostru cu Sfânta Fecioară și cu Sfânta Evanghelie pentru ca scuturându-ne cuvintele de amintirea păcatului spurcat și țesând cuvintele cele curate și fără de prihană ale Preanevinovatei să o prăznuim cu bucurie. Și a zis Maria: iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Și a plecat de la ea îngeru[86]l.
7.  Iar Fecioara umplându-se de bucurie dumnezeiască și de veselie sculându-se Maria, s-a dus în grabă, cum spune Sfântul Luca, în ținutul muntos într-o cetate a lui Iuda, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei[87]. Pentru ce s-a sculat și s-a dus în grabă la Elisabeta? S-a grăbit să afle dacă așa sunt cele cu privire la Zaharia și soția lui, cum a auzit de la înger. Căci din Nazaret, de acolo de unde i s-a binevestit Fecioarei până în Iudeea și la casa lui Zaharia o distanță ca de două zile de mers cu cai iuți și probabil că Fecioara a tăinuit zămislirea Elisabetei.
8. Dar de cum a auzit de la înger că a zămislit, s-a sculat în grabă și s-a dus la ea, ca să vadă dacă este așa, cum i s-a spus de către înger, ca să-i facă cunoscute minunile rudeniei sale sau și pentru ca fericitele mame, din dumnezeiască pronie, să se bucure împreună. Pentru aceea, sculându-se, s-a dus în grabă în ținutul muntos și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei[88].  O, fericite mame, mai presus de orice cuget și mai înalte decât orice cuvânt. O, fericite pântece purtând astfel de feți, căci una Îl purta înlăuntrul ei pe Dumnezeu cu trup, pe Cel ce ridică păcatul lumii[89], iar cealaltă, pe un înger între oameni, propovăduitorul pocăinței.
9. Și când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei[90]. Vezi, nu a zis: cum a văzut, ci cum a auzit închinarea, a săltat pruncul. A cunoscut glasul Stăpânei și prezența Stăpânului și ridicându-se în pântecele maicii lui, s-a închinat Stăpânului care venea. Și de aceea a săltat pruncul de bucurie în pântece. A săltat de bucurienu provocând durere și chin pântecelui, ci a săltat de bucurie în pântecele ei. Și s-a umplut Elisabeta de Duhul Sfânt și a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău și de unde este mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu?[91]
10. Cu puțin înainte spunea către dânsa îngerul: Binecuvântată ești tu între femei[92]. Iar Elisabeta, zicând și ea binecuvântată ești tu între femei a adăugat și binecuvântat este rodul pântecelui tău[93]. Răsunând de Duhul și cucernicindu-se la venirea Maicii Domnului la ea, a strigat cu glas mare: De unde este mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu[94] la roaba care purta pe robul? Și de unde este mie aceasta?
11. Cunoști, o, sfântă Elisabeta, că, fecioară fiind, am devenit Maică a Domnului tău? Cine mai înainte de mine, venind, ți-a vestit ție minunile lui Dumnezeu către mine? Eu am venit în grabă de îndată ce îngerul a plecat de la mine și mai înainte de mine, nimeni nu a venit să-ți vestească cele ale mele. Căci nu ți-am spus ție cele întâmplate mie. De unde atunci mă cunoști pe mine Maică a Domnului? Căci mi-ai auzit doar glasul. Și cum mă știi având în pântece rod binecuvântat?
12. Umplându-mă de Duhul Sfânt, te-am cunoscut pe tine Maică a lui Dumnezeu și rodul binecuvântat al pântecelui tău. Și când a fost glasul închinării tale în urechile mele, de cum am auzit glasul tău, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Și fericită este cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul[95]. Căci nu ai fost necredincioasă precum Sfântul Zaharia, care a și rămas mut, ci ai crezut și te-ai rugat: fie mie după cuvântul tău[96], precum și părintele nostru Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate[97]. Și de aceea fericită ești ca una care ai crezut cele vestite ție de la Domnul.
13. Și a zis Maria, Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu că a căutat spre smerenia roabei sale. Căci iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel puternic[98]. Cu adevărat ți-a făcut ție mărire Cel puternic, încăpând întru tine Făcătorul a toate și ai zămislit Fecioară și ai născut Fecioară și ai alăptat Fecioară și te rogi ca o maică pentru noi cei ce te mărturisim pe tine Fecioară și Născătoare de Dumnezeu. Și precum ai proorocit te fericim pe tine toate neamurile. Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de Dânsul[99]. În neam și în neam nu vei înceta, Preacurată, să mijlocești pentru noi, rugătorii tăi, căci dacă mila lui este spre cei ce se tem de Dânsul[100], nu înceta a te ruga pentru noi.
14. Făcut-a tărie cu brațul Său, făcut-a tărie[101], că l-a zdrobit pe Faraon cu căruțele lui și călăreții lui[102] și iarăși a zdrobit împărățiile neamurilor necredincioase, precum a văzut Daniel[103], iar tăria Împărăției Lui nu are hotar[104]. Risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor[105]. Căci dacă cugetul celor mândri îi risipește pe ei, cine va putea să-i mai adune? Ca și cum ar spune că cei mândri nu au nevoie de altceva care să-i risipească. Este de ajuns numai cugetul inimii lor ca să-i împrăștie, fie că sunt oameni, fie că sunt demoni.
15. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a scos afară deșerți[106]. Dar cine sunt puternicii coborâți de pe tronuri și cine sunt cei înălțați prin smerenie? Cine sunt cei umpluți de bunătăți și cine sunt aceia dintre bogați trimiși afară deșerți? Diavolul și Faraon împreună cu el, cred. Fiindcă unul zicea: voi pune tronul meu la răsărit și voi fi asemenea Celui Preînalt[107]. Și l-a doborât Dumnezeu de sus jos și i-a înălțat pe oamenii cei smeriți și i-a umplut de bunătăți, iar pe îngerii care mai înainte erau bogați i-a scos afară deșerți, deveniți demoni și i-a risipit pe cei mândri, precum spune mai sus, în cugetul inimii lor. Iar celălalt zicea că: alerga-voi după ei și-i voi ajunge pradă voi împărți și voi sătura sufletul meu, voi scoate sabia și mâna mea îi va stârpi[108]. Și l-a doborât și pe acesta de pe tronul puterii lui, în mijlocul mării[109], iar poporul smerit și flămând a fost înălțat din adâncul iadului de Dumnezeu. Să cântăm Domnului căci cu slavă S-a preaslăvit[110]. Luat-a pe Israel, sluga Sa[111].
16. Și a rămas Maria cu ea ca la trei luni[112]. A rămas adică până ce i s-a împlinit Elisabetei vremea să nască[113]. Căci în luna martie Fecioara s-a dus la Elisabeta și a aflat-o pe aceasta însărcinată în șase luni, precum i-a zis ei îngerul. Și rămânând cu ea pentru trei luni până la vremea nașterii ei, și astfel Fecioara umplându-se de multă bucurie și veselie s-a întors în Nazaret la casa ei[114]. Căci de acolo și Iosif s-a suit în Betleemul Iudeii când i-a fost ei cinstita naștere, ca să se împlinească propovăduirile proorocilor: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești cel mai mic, căci din tine va ieși conducător, care va paște pe poporul meu Israel[115]. Dar se întoarce în Nazaret după revenirea din Egipt, fiindcă nazarinean Se va chema[116]. Și s-a întors Fecioara, cum s-a spus, la casa ei, bucurându-se și veselindu-se cu duhul.
17. Dar noi, să încheiem cuvântul, spunându-i iarăși ei cu bucurie și voioșie „bucură-te”.

Bucură-te, o, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu și de Dumnezeu slăvită, Stăpână, că prin tine munții picură dulceață[117] și dealurile veselie.

Bucură-te, sfântă cutie cu miruri care bineînmiresmezi toate și după mireasma mirurilor tale[118] alergăm cei ce scăpăm la tine.

Bucură-te, lemn de aloe cuvântător și binemirositor, care ai înmiresmat cerul și pământul risipind necredința cea rău-mirositoare.

Bucură-te, albină iubitoare[119] de lucrare împodobită cu florile virtuților și care ai zămislit pe Domnul.

Bucură-te, stup sfânt purtând în pântece dulceața lumii.

Bucură-te, miere a harului care îndulcești toate.

Bucură-te, sipet de Dumnezeu cinstit, plin cu tot felul de aromate.

Bucură-te, faima fecioarelor, ajutorul celor căsătorite, dumnezeiască mângâiere a săracilor și orfanilor.

Bucură-te, mireasă preanevinovată a Atotstăpânului Hristos și a Dumnezeului a toate.

Bucură-te, cămară de nuntă frumos împodobită a Mirelui celui fără de moarte[120]

Bucură-te, pat sfânt purtând pe Cel pe care Îl poartă Heruvimii[121] și ceea ce ai cuprins în pântece pe Dumnezeu Cel necuprins[122].

Bucură-te, palat curat al Împăratului slavei.

Bucură-te, locaș încăpător, odihna lui Dumnezeu.

Bucură-te, mângâierea celor necăjiți și bucuria celor ce se veselesc.

Bucură-te, cârma celor ce plutesc pe mare și întărirea celor ce călătoresc pe jos.

Bucură-te, porumbiță iubitoare de singurătate care ai izbăvit lumea de pustiire.

Bucură-te, sfântă rândunea, prin care a venit la noi primăvara cea mântuitoare.

Bucură-te, privighetoare cu viers minunat care ciripești limpede, proorocind cele slăvite.

Bucură-te, dătătoare a tot felul de bunătăți și izbăvirea din tot felul de răutăți.

Mă bucur și eu, Preacurată și de Dumnezeu dăruită Stăpână, ca unul care cuget la minunile tale și ca unul care am oglindit umbrit frumusețea ta dumnezeiască, Maică Fecioară. Și, bucurându-mă, scap la acoperământul tău, aducându-ți acest ultim „bucură-te”.

Bucură-te, curată porumbiță, preanevinovată, întru care prin bunăvoirea Tatălui și împreună-lucrarea Sfântului Duh S-a întrupat Cuvântul, Căruia Se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.