Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povățuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului. Obişnuia de asemenea, să ne spună şi diferite întâmplări din viaţa părinţilor contemporani şi mai ales a bătrânului Teofilact, care s-a distins prin virtute şi daruri duhovniceşti în sihăstria Sfântului Artemie.

Bătrânul Teofilact a trăit toată viaţa sa ca ascet şi isihast, ţinând posturi aspre. Nici untdelemn nu mânca. Într-o vreme a primit un ucenic, pe viitorul Arsenie, şi i-a spus scurt, pentru că şi în vorbire se înfrâna binecuvântatul:

– Ascultă fiule, dacă vei rămâne cu mine, vreau ca în viaţa ta să ai o rânduială şi un program, pentru că fără aceasta nu te faci călugăr. Priveşte în jur lucrurile noastre, aşa cum ţi le spun: acolo este urciorul nostru, alături ceaşca, acolo sunt lighenele, dincolo posmagii şi celelalte, precum le vezi. Vreau să le găsesc totdeauna acolo. Dacă din întâmplare faci vreo greşeală, prima dată îţi voi aduce aminte de locul exact al lucrului, dar nu voi suferi a doua oară. Dacă continui pentru a treia oară neorânduiala, te voi ruga să-ţi iei lucrurile tale şi să pleci, ca măcar pe mine să nu mă tulburi, dacă tu nu vrei să te foloseşti.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul: nevoințe, experiențe, învățături, Traducere din limba greacă de ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 168-169)