Ascultând simplu întrebarea din titlu, te-ai putea întreba: Chiar, la ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul? Privind însă la nebunia din jur, la modul în care e gestionată viața cotidiană de către fiecare din noi, aproape că te întrebi: La ce mai folosește sufletul? Pentru aceea, Biserica a așezat de fapt meditația asupra Crucii Domnului în plin anotimp de roade, parcă. Niciodată oamenii nu au gândit altfel decât la mărirea depozitelor în care să-și adune câștigurile. Suntem strângători, indiferent de generație ori condiție socială. De aici avertismentul. Sunt pline de rod livezile? Dar sufletele voastre? Stau boabele de grâu auriu în jitnițele pâinilor ce vin, în strânsura de har a prescurilor ori în dulceața cozonacilor? Minunat. Dar tu, omule, unde te-adaugi ca bogăție plinătății lui Dumnezeu? Mireasma strugurilor și fructelor dă în clocot suișul ploii în nori? Dar tu, mireasma ta de om cu suflet ce colț de bine încurajează?

Pentru că meditația asupra crucii lui Hristos – suntem în Duminica de după praznicul Înălțării Sfintei Cruci – asta ne întreabă, în fapt: cât suflet pui în ceea ce ești? Dinaintea ucenicilor, Hristos Domnul o spune limpede: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze” (Marcu 8, 34). Este cea mai nemotivantă chemare la muncă exprimată vreodată de un lider. Nu. Nu promite case, averi, liniște. Promite Cruce. Nu lemn (xilos), asta doar pentru îndoielnicii la text, ci Cruce (stavros)! Nu comoditate, ci disconfort. Nu respect, ci huiduieli și îmbrânceli pe scările urcușului social. O nelămurită provocare. Acel „oricine” ne include pe toți. Nu există cuvânt mai inclusiv decât acest „oricine voiește să vină după Mine...”. Nu există drepturi. Nu există obligații. Numai voia ta legată de Crucea lui Hristos. Evanghelia Lui fiind Manualul de utilizare al Crucii acesteia prin care istoria e ruptă în două. Prin care lumea se rupe în mii și mii de bucăți. O cruce asumată în deplină libertate având ca dar primordial libertatea. Aviz și aici cârtitorilor. Nu. Nu e obligatoriu să fii creștin. Este o chemare al cărui răspuns te onorează. Nu. Nu e un drept să fii creștin. Este o provocare a cărei asumare te îndumnezeiește. Căci Crucea nu expiră, ci doar inspiră, în Duhul Sfânt, profilul de ascultare duhovnicească în care viața ta devine una cu viața Domnului Iisus Hristos.

Pentru a înțelege, Domnul Hristos insistă: „Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine și Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Este chemarea la ieșirea din comoditate. Este zdrobitoarea chemare la asumarea creștinismului, la ieșirea din călduțul confort creștin. Pe care îl vedem, îl simțim și uneori ne sufocă. Creștinismul în care nu asumăm opinii, nu luptăm pentru adevăr și nu creștem adevărul prin asumare. Creștinismul curajos pe facebook, pe chat ori whatsapp, dar neasumat prin sânge, prin așezarea pe crucea mărturisirii autentice. Fără de care nu rodește mărturia, nu se asumă real schimbarea în Hristos a vieților noastre. E linia căldiceilor, a creștinismului convenabil, care se smiorcăie, dar nu-și mai plânge păcatele. E creștinismul de suprafață care așteaptă minuni, dar nu mai produce minunea. O împrumută din „magia” sărbătorilor... Crucea nu îngăduie o astfel de trăire. Trăirea ei este dăruirea de sine, cumpătată, fără excese, fără zgomote inutile. Vi-l închipuiți pe Iisus Hristos atârnat de Cruce ținând discursurile unora ori făcându-Și selfie? Mai era credibil un astfel de Dumnezeu? Or acest Dumnezeu viu, credibil prin jertfa de pe Cruce spune ucenicilor că „de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava tatălui Său cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 38). Nu, nu pare un SMS de încurajare, ci de avertizare. E încercarea Domnului de a ne arăta cât preț pune de fapt pe sufletul nostru. Tocmai ce întrebase „ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” și răspundea. Că adevăratul preț al sufletului este ceea ce a îngăduit să trăiască pe Crucea Golgotei. În latura morții. În adâncurile așteptării de către Adam și Eva a ridicării blestemului morții. Și suferinței. Or arătarea acestei biruințe împotriva morții nu putea să fie făcută decât prin Cruce, tainica alcătuire de verticalitate și orizontalitate care deschide iadul să elibereze și Raiul să consolideze Împărăția iubirii.

Pentru aceasta e greu de înțeles creștinismul în adâncul său. La suprafață, știm toți să cităm, să lipim abțibildurile propriei înțelegeri. Dar adevărata înțelegere stă din lipirea necondiționată de Hristos – Răstignitul și Înviatul. De Hristos ce stă de-a dreapta Tatălui. De Hristos ce iarăși va să vină să judece vii și morții. Dimensiunea aceasta eshatologică – pe care se chinuie ufologii să o strecoare în pagini de SF – este cea care ne explică, în fond, că nu ne folosește a câștiga lumea întreagă de ne pierdem sufletul. Uitați-vă cât de des cei cărora li se pare că au puterea li se schimonosește chipul. Cum li se urâțește fața. Cum pierd lumina din ochi și cum le pleacă din priviri bunătatea. Ne spun că se profesionalizează. Mint. Se îndrăgostesc de dracul puterii, de departe cel mai teribilist din iad, care-i poartă într-o lume din care, dispărând Crucea, li se pare că dispare Judecata. Nu e lumea Mielului venit să ridice păcatele lumii. Ci e lumea în care păcatul ne-ar vrea pe toți miei fără de glas. Acum înțelegi vremea de acum? O lume desfăcută din razele de Înviere ale Crucii? Așezată sub spectrul puterii, în multele sale fațete, o putere care corupe și își dă senzația că e nemuritoare prin sine? Mereu e momentul recitirii cu voce înaltă a Evangheliei acesteia. Nu. Sufletul nostru nu e prețuibil în metrologia lumii acesteia. Există un singur mod de cântărire. Nemurirea prin îndumnezeire. Așteptând venirea cu putere a Împărăției lui Dumnezeu (Marcu 9, 1). O Împărăție pentru care nu suntem obligați să gustăm moartea, ci îndemnați să gustăm viața. Căci, nu-i așa, Liturghie de Liturghie auzim: Gustați și vedeți că Bun este Domnul! Și primim Trupul și Sângele Său ca semn al participării noastre la Crucea Lui. Singura Cruce mântuitoare!

Sursa: tribuna.ro