Fiecare credincios este dator să ştie că atunci când vine în faţa scaunului de mărturisire, trebuie să pună un hotar între viaţa lui trecută şi cea viitoare. Adică să ia hotărâre tare în faţa Sfântului Altar că va lupta să ducă o viaţă nouă, curată. Dacă în fiecare an ai smulge din suflet numai câte un păcat care îţi otrăveşte sufletul şi în locul lui ai sădi câte o virtute, cu vremea sufletul tău ar ajunge o grădină a raiului, plină de florile faptelor bune.

Precum doctorul prescrie bolnavilor medicamentele potrivite, tot aşa şi duhovnicul dă celor bolnavi sufleteşte anumite leacuri potrivite cu felul şi greutatea bolii păcatelor. Ele nu sunt pedepse, ci leacuri necesare în vederea preîntâmpinării patimilor ce-l stăpânesc.

Mărturisirea se încununează cu dezlegarea dată de preotul duhovnic, celui care s-a căit sincer pentru păcatele săvârşite. Dezlegarea constituie punctul central din mărturisire, când preotul duhovnic pune mâna dreaptă pe cap şi rosteşte o frumoasă rugăciune în care, printre altele zice: „cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de păcatele tale…”.

Din păcate, mai sunt creştini slabi în credinţă, care se îndoiesc că, mărturisindu-şi păcatele preotului, primesc iertarea de la Dumnezeu. Cu adevărat, e un lucru mare şi anevoie de crezut, dar să facem o mică asemănare. Preşedintele unei ţări iartă pedeapsa anumitor condamnaţi, se emite un decret, iar în baza acestuia oameni însărcinaţi cu aplicarea legilor îi eliberează pe acei deţinuţi. Deci, nu şeful statului merge să-i elibereze pe cei condamnaţi, ci slujitorii statului. Aşa şi Mântuitorul, a dat această putere preoţilor, dar nu ei dau iertare, ci Dumnezeu, prin mijlocirea lor.

Când ne ducem la mărturisire, să ne închipuim că mergem în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ştiind că scaunul mărturisirii e Scaunul milostivirii, al judecăţii lui Dumnezeu aici pe pământ, unde ne putem curăţi de păcate spre a ne învrednici de Împărăţia lui Dumnezeu.

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 54-55)