Pocăinţa trebuie să fie adevărată. Este adevărată pocăinţă când aceasta este însoţită de zdrobirea inimii, de dispoziţia sufletului pentru împlinirea dumnezeieştii dreptăţi şi de mărturisirea păcatelor. Adevărata pocăinţă este o schimbare în privinţa faptelor săvârşite, schimbare a vieţii morale, schimbarea în mai bine şi desăvârşită întoarcere de la viaţa de mai înainte şi din păcat.

Adevărata pocăinţă, zice Sfântul Clement al Alexandriei, este „nu atât faptul de a se recunoaşte cineva vinovat de acestea, ci mai ales de a le dezrădăcina din suflet, pentru care păcate se şi osândeşte pe sine la moarte”. Şi din nou: „A te întoarce la pocăinţă înseamnă a înceta să mai păcătuieşti şi a nu mai privi înapoi niciodată”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 74)