Cartea lui Tobit – Capitolul 3
1. Și cu sufletul adânc întristat, am suspinat, am plâns şi m-am rugat cu durere, zicând:
2. «Drept eşti Tu, Doamne, şi toate lucrurile Tale sunt drepte şi căile Tale sunt milă şi adevăr, şi Tu eşti judecătorul lumii!
3. Adu-ţi aminte de mine şi caută spre mine şi nu mă pedepsi pentru păcatele mele şi pentru greşelile mele şi ale părinţilor mei. Căci noi am păcătuit înaintea Ta!
4. Şi am călcat poruncile Tale, şi Tu ne-ai dat spre jaf la robie şi la moarte, ca să fim pildă de batjocură şi de ocară la toate popoarele printre care Tu ne-ai risipit!
5. Şi acum toate hotărârile Tale sunt drepte, când Tu faci cu mine după păcatele mele şi după păcatele părinţilor mei, pentru că n-am împlinit poruncile Tale şi n-am umblat întru adevăr înaintea Ta.
6. Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti! Porunceşte să mi se ia duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte şi sunt cumplit de amărât! Porunceşte să fiu scăpat de această povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine!».
7. Tot în ziua aceea s-a întâmplat ca şi Sara, fiica lui Raguel din Ecbatana Mediei, să sufere ocări de la una din slujnicele tatălui său,
8. Pentru că ea fusese măritată după şapte bărbaţi. Şi Asmodeu, duhul cel rău, îi ucisese înainte de a trăi ea cu ei! Şi-i zicea slujnica: «Da, tu eşti cea care ţi-ai ucis bărbaţii? Căci, iată, ai fost dată în căsătorie la şapte, şi n-ai avut noroc de nici unul!
9. Dacă bărbaţii tăi au murit, nu trebuie să ne pedepsiţi pe noi. Du-te şi tu după ei, ca să nu vedem de la tine fiu sau fiică niciodată!».
10. Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare, plângea cu hohote şi s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se spânzure, dar chibzuind ea, gândi: «Sunt singură la tatăl meu. De voi face aceasta, va fi necinstire pentru el şi voi coborî bătrâneţea lui cu amărăciune în locaşul morţilor. Aş face mai bine să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi dea moarte, ca să nu mai aud ocări în viaţa mea!».
11. Şi în clipa aceea, întinzând braţele spre fereastră se ruga astfel: «Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul meu şi binecuvântat să fie numele Tău cel sfânt şi slăvit în veci! Să Te binecuvânteze pe Tine toate făpturile Tale în veci!
12. Şi acum către Tine, Doamne, îmi întorc ochii şi faţa mea şi mă rog.
13. Ia-mă de pe pământul acesta şi nu-mi da să mai aud ocări!
14. Tu ştii, Doamne, că sunt curată, că nici un bărbat nu s-a atins de mine.
15. Şi nu mi-am necinstit numele, nici numele tatălui meu în pământul robiei mele. Sunt singură la tatăl meu, el n-are alt copil ca să-l moştenească, nici frate pe lângă el, nici rudă, pentru care să fiu păstrată spre a-i fi soţie. Până acum am pierdut şapte bărbaţi. De ce aş mai trăi? Iar dacă Tu nu binevoieşti să faci să mor, atunci binevoieşte a căuta spre mine şi a mă milui, ca să nu mai aud ocări!».
16. Şi a fost auzită rugăciunea amândurora înaintea slavei marelui Dumnezeu.
17. Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o moştenească. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul său.
