Cartea lui Tobit – Capitolul 7

Biblia ortodoxă

Cartea lui Tobit – Capitolul 7

Capitole:1234567891011121314

1. Şi sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei, şi ea i-a dus în casă.

2. Şi a zis Raguel către Edna, femeia sa: «Cât de bine seamănă acest tânăr, cu Tobit, fratele meu!».

3. Şi i-a întrebat Raguel: «De unde sunteţi voi, fraţilor?». Iar ei au răspuns: «Noi suntem fiii lui Neftali, care sunt robi la Ninive».

4. Şi i-a mai întrebat Raguel: «Cunoaşteţi voi pe fratele nostru, Tobit?». Şi ei au răspuns: «Cunoaştem». Apoi el i-a întrebat: «E sănătos?».

5. Şi ei au răspuns: «Este în viaţă, este sănătos». Şi Tobie a adăugat: «El este tatăl meu».

6. Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a plâns.

7. Apoi a vorbit şi a zis: «Binecuvântat să fii copilul meu! Tu eşti fiul unui om foarte bun şi cinstit». Auzind însă că Tobit a pierdut vederea, s-a întristat şi a plâns.

8. Şi a plâns şi Edna, femeia lui, şi fata lui, Sara.

9. Şi aşa i-a primit foarte bine, şi au junghiat un berbec şi le-au dat mâncare din belşug.

10. Iar Tobie a zis către Rafael: «Frate Azaria, grăieşte de cele ce mi-ai spus pe cale şi să se tocmească şi lucrul acesta».

11. Şi el a spus vorba aceasta lui Raguel, şi Raguel a zis către Tobie: «Mănâncă, bea şi te veseleşte, că ţie ţi se cuvine să iei pe fata mea! Dar am să-ți spun adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu şapte bărbaţi şi când intrau la ea, mureau chiar în noaptea aceea. Dar tu fii vesel acum». Şi a zis Tobie: «Nu voi mânca nimic aici, până când nu vă tocmiţi şi nu vă învoiţi cu mine!». Iar Raguel a zis: «Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti fratele ei şi ea este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte de toate cele bune!».

12. Şi a chemat pe Sara, fiica sa şi, luând-o de mână, a dat-o lui Tobie de femeie şi a zis:

13. «Iată, după legea lui Moise, ia-o şi du-o la tatăl tău!». Şi i-a binecuvântat.

14. Şi chemând pe Edna, femeia sa, şi luând o hârtie, a scris învoiala şi a pecetluit-o; apoi au început a mânca.

15. Şi a chemat Raguel pe Edna, femeia sa, şi a zis: «Pregăteşte, soro, cealaltă cameră de culcare şi du-o acolo».

16. Şi făcând cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns, şi împărtăşind şi ea lacrimile fiicei sale, i-a zis:

17. Îndrăzneşte, fiică! Domnul cerului şi al pământului îți va da bucurie în locul întristării. Îndrăzneşte, fiică!

Capitole:1234567891011121314

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei