Cartea lui Tobit – Capitolul 2
1. Iar când m-am întors eu la casa mea şi mi-au fost daţi înapoi Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun şi m-am aşezat la masă.
2. Şi văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: «Mergi şi adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre fraţii noştri, robi în Ninive, iar eu te aştept».
3. Şi a venit el şi a zis: «Tată, unul din neamul nostru este sugrumat şi aruncat în piaţă».
4. Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieşit repede şi l-am dus într-o casă până după asfinţitul soarelui.
5. Şi apoi, întorcându-mă, m-am spălat şi mi-am mâncat pâinea cu întristare.
6. Atunci mi-am adus aminte de prorocia lui Amos, care zice: «Prăznuirile voastre se vor preface în jale şi toate cântările voastre în tânguire». Şi am plâns.
7. Iar dacă a asfinţit soarele, m-am dus şi, săpând o groapă, l-am îngropat.
8. Vecinii însă râdeau de mine şi ziceau: «Tot nu se teme că va fi ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar şi iată iar se apucă de îngropat morţii».
9. Şi chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lingă zidul curţii, cu faţa descoperită.
10. Şi n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Şi pe când stam cu ochii deschişi, vrăbiile au lăsat de sus necurăţie în ochii mei şi am făcut albeaţă. Şi m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Fraţii au rămas adânc întristaţi de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreţinerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
11. Şi atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă lână şi să ţeasă pânză.
12. Ea aducea lucrul făcut şi i se plătea; şi o dată, peste plată, a primit ca dar un ied pentru mâncare.
13. Şi venind acasă, iedul a început să zbiere; şi eu am întrebat pe femeie: «De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat».
14. Atunci ea mi-a răspuns: «Mi-a fost dăruit peste plată». Şi eu n-am crezut-o şi i-am zis să-l dea stăpânului şi m-am înroşit înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: «Unde-ţi sunt milosteniile şi faptele tale cele bune? Toată lumea ştie ce ţi-au adus».
