Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine

Căsătorie

Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine

    • miri stând sub un copac
      Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine / Foto: Pr. Benedict Both

      Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine / Foto: Pr. Benedict Both

În familie, cel mai important este să existe dragoste, grijă reciprocă și respect. Atunci când soții Îl așază pe Hristos în centrul existenței lor, peste casă și familie revarsă Dumnezeu binecuvântările Sale.

Atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează. Dar dacă-i frică, nu este deloc aşa. Cel ce-şi iubeşte femeia, chiar dacă nu e foarte ascultătoare, o supune cu totul prin iubire. Atât poate fi de grea şi anevoioasă unirea cea de un gând, dacă cei doi nu sunt legaţi prin „tirania dragostei”, încât frica nu o poate îndrepta defel. Pentru aceea, stăruie asupra iubirii, ca una ce este mai puternică decât înfricoşarea. 

Femeia, deşi pare că este în pierdere prin aceea că a fost rânduită să se supună şi să aibă frică de bărbat, de fapt este în câştig. Căci ceea ce este mai greu şi mai important ‒ iubirea ‒ cade pe umerii bărbatului. Dar pentru ce să nu se teamă femeia de bărbat, ar putea zice careva? Tu iubeşte-o! Împlineşte ceea ce ţine de tine! Chiar dacă alţii nu fac ceea ce ţine de ei, noi trebuie să facem tot ce suntem datori. Oare ce vreau să zic? Iată ce! Pavel zice: „Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Pentru ce, dar, celălalt să nu se supună, ci numai unul dintre ei? Tu crede numai legii lui Dumnezeu şi supune-te ei! Aşa-i şi acum! Femeia, chiar dacă nu e iubită de bărbat, să se teamă, ca să nu se întâmple nimic rău din partea ei. Asemenea bărbatul, chiar dacă femeia nu se teme, s-o iubească, pentru ca să nu dea el pricină de ceva. Fiecare să facă ce ţine de el.

Despre dragoste i-a vorbit bărbatului şi i-a încredinţat lui cele ale femeii. Şi i-a grăit cele despre dragoste, ca să-l apropie cu tărie şi să-l lipească de femeie. Căci cel care îşi lasă tatăl pentru femeie, dacă o lasă şi pe ea şi o părăseşte, de ce iertare mai este vrednic? Nu vezi de câtă cinste vrea Dumnezeu să se bucure femeia, încât te-a despărţit de tată şi te-a pironit de ea? Tu, când auzi de frică, să-i ceri frica ce se cuvine unei femei libere, nu frică cum e a roabei (faţă de stăpân). Că ea este trupul tău. Dacă faci aceasta (şi o socoteşti roabă), pe tine te ocărăşti, trupul tău îl necinsteşti. 

(Sfântul Ioan Gură de AurCateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 45)