Într-un context atât de dificil pentru țară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări și gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a dovedit, însă, că atunci când există bunăvoință și încredere, când se alege calea comunicării transparente și a colaborării instituționale, chiar și în condiții de pandemie se poate desfășura un pelerinaj care, după spusa multora, va rămâne un reper de bună organizare. Chiar și când se va încheia pandemia, cu siguranță că multe dintre măsurile luate acum vor fi păstrate, cum ar fi acel culoar de o singură persoană, ale cărui meandre au valorificat eficient spațiul din curtea Mitropoliei sau a Facultății de Teologie.

***

Ideea de a scoate racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva încă de pe 8 octombrie s-a dovedit a fi inspirată. Pelerinii au putut veni în tihnă și în alte zile decât în cele din preajma datei de 14, fără a se aglomera orașul. Aici, ei s-au întâlnit și cu Sfântul Gheorghe „Pelerinul”, ale cărui sfinte moaște au fost aduse de la Mănăstirea Văratec, deloc întâmplător, exact în acest an marcat de pandemie. Prezența la Iași a celui numit, înainte de canonizare, „Moș Gheorghe Lazăr”, s-a dorit a fi și un îndemn pentru toți pelerinii de a merge pe drumul sfințeniei. Pelerinajul nu se face până la o raclă cu sfinte moaște sau până la o icoană, ci până la capăt, până la unirea deplină cu Dumnezeu.

***

Pe 10 octombrie, Iașul a fost binecuvântat și de un alt moment ce va fi și el consemnat în istoria Bisericii lui Hristos din Moldova: sfințirea Bisericii „Sfânta Mahramă și Sfinții Martiri Brâncoveni”. E un locaș de cult unicat în Iași, pentru că este singurul împodobit în întregime cu mozaic din piatră naturală. Mai mult decât atât, special este și faptul că această lucrare a fost realizată în atelierul parohiei de un grup de peste 30 de voluntari, coordonați de pictorul Constantin C. Anton din Iași. Inima acestei lucrări de amploare, dublată și de zidirea duhovnicească a unei comunități dintr-un cartier muncitoresc văduvit de un loc de închinare și slujire timp de mulți ani, este neobositul paroh, părintele Neculai Dorneanu, susținut în lucrarea sa de preotul coslujitor Gheorghe Mihăilă.

***

Și anul acesta, ca purtător de cuvânt, am avut bucuria de a interacționa și dialoga cu foarte mulți oameni din presă nu doar bine pregătiți profesional, ci și cu un suflet mare. Cei care au fost la fața locului s-au convins de faptul că au existat cele mai înalte exigențe în protejarea sănătății pelerinilor și în prevenirea răspândirii acestei molime care afectează întreaga lume. S-a văzut clar diferența dintre un jurnalismul adevărat, făcut la fața locului, și cel făcut dintr-un birou, bazat pe prejudecăți sau motivat ideologic, financiar etc.

Cum s-a văzut și diferența dintre cei care-și dau cu părerea și cei care cunosc, cu adevărat, ce înseamnă pericolele de ordin epidemiologic. Doamna Profesor Doctor Carmen Dorobăț, medic la Spitalul de Boli Infecțioase, a venit ca simplu pelerin și a parcurs tot traseul. Apoi a publicat un mesaj emoționant pe contul său de Facebook, la finalul căruia conchide: „Ca specialist, spun că prin ceea ce am văzut nu am simțit nici un dram de nesiguranță pandemică”.

În aceeași zi, un medic psihiatru anunța, tot pe un cont de Facebook, că la pelerinajul de la Iași „se va petrece catastrofa zilelor noastre”. Așadar, pe de o parte, avem un medic de specialitate care merge pe teren să vadă cum decurge pelerinajul, pe de alta, un specialist în psihiatrie care comentează din cele auzite/ văzute de (la) alții. Cine e mai credibil? Primul sau al doilea? Pe cine credeți că a preluat și citat „presa” care nu are reporteri de teren? Evident, pe al doilea. Poate și aici se regăsește o bună parte a explicației pentru situația grea în care ne aflăm cu toții. Căci și criza sanitară în care suntem, și alte crize, au în spate o mare, uriașă criză: aceea de credibilitate. S-au tot promovat, după 1990, în spațiul public persoane fără competențe, doar pentru că erau mai vocale sau pentru că se „pliau” ușor pe anumite interese, iar acum ne plângem că nu mai avem repere autentice. Cu durere, vedem cum culegem ceea ce am semănat.

***

Aș da un răspuns și celor care anunțau, înainte de pelerinaj, că „pelerinii vor cădea ca muștele”. Cei care au asigurat, medici și asistente medicale, permanența la cortul de prim-ajutor pentru pelerini ne-au informat că, dacă în anii de dinainte de pandemie tratau în zilele acestea de octombrie între 600 și 800 de cazuri, anul acesta au avut, de pe 8 pe 15 octombrie, doar 11 cazuri!

***

Concluzia mea personală după pelerinajul de anul acesta este că acei pelerini, ca de altfel toți credincioșii care au o credință vie, vădită de fapte bune, care dovedesc un curaj și o îndrăzneală dublate de discernământ și de grija pentru aproapele, constituie un adevărat „cadou imunologic” pentru Trupul Bisericii și chiar pentru organismul viu al societății în care trăim cu toții și care este, iată, atât de mult afectat acum de boală și de felurite manifestări toxice.