Ostenește-te să întărești credința din tine. Cu vremea, vei simți nevoia să te rogi. Credința ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. 

Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puțină apă. Și roata rămânea nemișcată. Apoi a venit apă multă, și roata s-a pus în mișcare. Credința e putere duhovnicească. Puțina credință nu mișcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credința mare mișcă și mintea, și inima, și tot sufletul omului. Cât dăinuiește în om o credință mare, ea îi mișcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu. 

Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: „Știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință mai înainte de rugăciunea voastră”, și din ele ai tras concluzia că rugăciunea nu folosește, îndeobște, la nimic. Într-adevăr, știe Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, și totuși El vrea să ne rugăm Lui. Lucrul acesta e mai ușor de explicat unor părinți decât ție, om necăsătorit. Uite, și părinții știu dinainte ce le trebuie copiilor, și totuși așteaptă ca aceștia să-i roage – fiindcă părinții știu că ruga înmoaie și înnobilează inima copiilor, îi face mai supuși, smeriți, blânzi, ascultători, milostivi și nobili.

Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, Editura Sofia, p. 7)