Este bine ca cel ce învață, să învețe și cu cuvântul și cu viața. Sfântul Isidor Pelusiotul spune că: „mai bună este viața fără de cuvânt, decât cuvântul fără de viață, dar dacă acestea două se vor uni, se alcătuiește o adevărată icoană a filosofiei”.

Eu cred că un duhovnic adevărat trebuie să fie neapărat și văzător cu duhul. Dacă nu e și văzător cu duhul, e improvizat și e întrebuințat ca un fel de funcționar în chestiunea duhovniciei. Eu personal, de exemplu, nu sunt văzător cu duhul și nici nu mă consider că sunt un duhovnic bun, tocmai de aceea, că nu sunt văzător cu duhul. Adică eu mă bazez pe ceea ce spune omul, nu pe ceea ce știu eu despre el. Și-ar trebui să știu eu despre el înainte de a-mi spune el. Așa ar trebui să fie orice duhovnic, dar nu știu care-i duhovnicul acela care e la măsura aceasta.

Important este să ceri de la Dumnezeu omul care să te poată ajuta și, în același timp, să ceri de la Dumnezeu și smerenia de a-l asculta.

Cei mai mulți dintre credincioșii noștri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singură dată pe an, în Postul Paștilor, poți să zici că n-au duhovnic. Unii se spovedesc în două minute, poate nici două minute, acela poți să zici că n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orientează, care întreabă, care știe să urmărească o chestiune, care vrea să aibă o soluție, care ține legătura cu duhovnicul. Dacă nu-i așa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit și... Doamne, ajută!

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 49)