Ce s-a întâmplat cu Liviu Antonesei?

Presupunând că Biserica ar pierde orice „avuţie”, primii afectaţi ar fi cei din categoriile sociale pe care le susţinem. Numai anul trecut (2019), BOR a cheltuit aproximativ 32 de milioane de euro (mai exact 153.600.638 lei) pentru activităţi sociale, cu aproape 8 milioane mai mult faţă de anul 2018. 

Dintotdeauna l-am îndrăgit pentru spiritul liber, nonconformist, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume inclusiv înainte de 1989, pentru verbul său când dulce-mângâietor, când muşcător spre îndreptare, pentru ţinuta intelectuală şi pentru simplitatea sa. Foarte deschis la dialog şi apropiat de tineri, a acceptat fără nici o ezitare să fie director onorific al publicaţiei studenţeşti pe care am coordonat-o în perioada 1995-1997. Era singura revistă care acoperea întreg Iaşul universitar şi care se deschidea cu un editorial scris de domnia sa. M-am reîntâlnit cu dânsul atunci când a demarat proiectul „Lumina”. A fost invitat de regretatul Florin Zamfirescu să publice în „primul cotidian creştin din România şi singurul cotidian din lumea ortodoxă”. Rubrica sa săptămânală, „Veşti bune”, a fost găzduită din 2005 până în februarie 2008 de această publicaţie care, din locală, a devenit naţională, asumată de întreaga Patriarhie Română. Este vorba despre scriitorul şi profesorul universitar Liviu Antonesei. Un om-instituţie, un adevărat simbol.

Citesc şi recitesc acum textul publicat pe blogul său, cu titlul Smerită propunere pentru rezolvarea crizei economice care va urma crizei epidemice” şi parcă tot nu-mi vine a crede că aparţine persoanei descrise mai sus. Liviu Antonesei pleacă de la premisa că BOR a acumulat o avere uriaşă! Nu era mică nici pe vremea comuniştilor, dar acum a devenit cea mai mare corporaţie din România”. Încât domnia sa consideră că „va trebui procedat la o expropiere în interes naţional”. Argumentele sunt de-a dreptul halucinante.

Primul ar fi că BOR trebuie taxată astfel „pentru contribuţia directă la propagarea epidemiei”. Presupunând că ar fi adevărată o astfel de acuzaţie, consecinţa logică ar fi că trebuie confiscate averile tuturor celor care au infectat pe semenii lor, mai ales cei veniţi din diaspora. Al doilea argument ar fi că „o bună parte a acestei avuţii a fost obţinută în marginea legii sau de-a dreptul ilegal”. Instigând la nerespectarea unor decizii luate de instanţele în drept sau de autorităţile de stat locale şi centrale, domnul Liviu Antonesei se erijează, practic, într-o instanţă absolută deşi, fatalmente, subiectivă. Mâine-poimâine va spune acelaşi lucru despre toţi cei care au primit înapoi proprietăţile confiscate de regimul comunist. De ce nu şi despre multinaţionalele care, prin diferite subterfugii, plătesc un impozit pe profit nesemnificativ în România, grosul mergând la firma/ în patria mamă? Sau despre străinii care au preluat componente din industria energetică naţională? Ori despre cei care au cumpărat mii şi mii de hectare agricole profitând de sărăcia ţăranului român? Şamd.

Ce mă miră este cum un spirit democrat, un om care a dovedit cu asupra de măsură că nu suportă nici un fel de apucături totalitare, procedează de o asemenea manieră. A spune că BOR este duşmanul poporului, că trebuie să-i fie confiscate proprietăţile aşa, cu japca, denotă un tip de gândire neomarxistă, discreţionară, abuzivă. Se calcă în picioare Constituţia României care garantează, în articolul 44, „Dreptul de proprietate privată”. Clar că nu e, în propunerile de mai sus, acel Liviu Antonesei pe care-l cunoaştem cu toţii!

Presupunând că Biserica ar pierde orice „avuţie”, primii afectaţi ar fi cei din categoriile sociale pe care le susţinem. Numai anul trecut (2019), BOR a cheltuit aproximativ 32 de milioane de euro (mai exact 153.600.638 lei) pentru activităţi sociale, cu aproape 8 milioane mai mult faţă de anul 2018. Aceste sume sunt cu mult peste veniturile obţinute de Biserică din activităţi economice sau din chirii. Verificaţi datele de la Finanţe, dacă nu mă credeţi! Anul trecut, la nivelul Patriarhiei Române, „au primit asistenţă 119.758 beneficiari, după cum urmează: 46.789 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări; 8.371 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA; 45.015 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; 19.583 şomeri, adulţi în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calami­tăţilor naturale”. Iată pe cine doriţi să „despuiaţi” de averi, domnule Liviu Antonesei! Faptul că presa nu evidenţiază de obicei aceste activităţi sau că noi nu le trâmbiţăm, nu înseamnă că ele nu există!

Ca să reiau o informaţie publicată şi asumată oficial, în ultimii cinci ani, Biserica a contribuit cu peste 130 de milioane de euro la ajutorarea nevoiaşilor. „În această sumă nu intră cheltuielile privind o mulţime de activităţi caritabile ale parohiilor şi mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor şi săracilor, care nu au fost cuantificate financiar şi, ca atare, nici raportate sistematic centrelor eparhiale”. E ceea ce se numeşte milostenia (pomana) făcută direct celui necăjit, nu prin instituţii acreditate. Sau trebuie şi asta impozitată?

Într-un fel, ar fi un câştig dacă s-ar concretiza propunerile profesorului Liviu Antonesei. Aşa s-ar mai spulbera un mit. S-ar vedea că „averea uriaşă” nu ajunge, de fapt, nici pe o măsea pentru a hrăni bugetul de stat. Dar noi am scăpa de această permanentă vânătoare. Cu siguranţă, vom supravieţui. Am făcut-o şi în catacombe, şi în condiţii infinit mai grele. Însă încă mai sper că totul se explică printr-un soi de sevraj existenţial generat de izolarea la domiciliu. Mă aştept ca admirabilul publicist Liviu Antonesei să revină cu o retractare. Ştiu, trebuie mult curaj pentru asta. Mai mult decât pentru a face greva foamei (cum anunţa tot pe blog că ar dori, dar nu-ndrăzneşte). E lung drumul de la o „smerită propunere” la o „smerită retractare”. Foarte lung. Dar pe maestrul Liviu Antonesei chiar îl cred în stare de aşa ceva!

P.S.: Citiţi şi perspectiva unui laic, istoricul Marius Oprea.

De la același autor

Ultimele din categorie