Ce să fac dacă am programat nunta în post, pe 22 sau 23 iunie 2019?
Cum trebuie să procedeze mirii care au stabilit nunta în acest an pe 22 sau 23 iunie, adică în primele două zile din postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel?
Știm cu toții că organizarea unei nunți presupune foarte multă muncă și numeroase detalii care necesită a fi puse la punct cu mult timp înainte. Fără îndoială, unul dintre primele lucruri la care se gândesc viitori miri cu cel puțin un an înainte este data nunții, după care urmează locația și toate celelalte amănunte.
În ultimii ani, internetul, prin intermediul tuturor resurselor online, fie ele bloguri, site-uri specializate, aplicații sau platforme de socializare, aduce în atenția viitorilor miri „ghiduri complete” și metode cât mai simplificate, aflate „la doar un click distanță”, pentru a le oferi tuturor invitaților „momente memorabile”. Momentul este, deci, unul dintre cuvintele cheie, pe lângă vestimentație, decorațiuni sau accesorii, doar că momentul din an pe care îl propun calendarele on-line pentru stabilirea nunții nu este întotdeauna cel corect.
Astfel, în acest an există o dilemă legată de nunțile organizate pe data de 22 sau 23 iunie – născută din neatenția celor care au consultat alte calendare decât cel „oficial”, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta ne arată că postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe pe 22 iunie și se va încheia în ziua de pomenire a Sfinților Petru și Pavel, adică pe 29 iunie. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști.
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 5721 din 10 iunie 2015, menționată în Anuarul Liturgic și Tipiconal pe anul 2019 apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, începând cu 2017, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel trebuie să aibă măcar 7 zile, chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână. În consecință, acest post poate avea între 28 și 7 zile.
În acest caz, se pune următoarea întrebare: Cum trebuie să procedeze mirii care au stabilit deja nunta pe 22 sau 23 iunie, fără a ști sau fără a ține cont de această hotărâre a Sfântului Sinod?
Mai întâi, mirii se vor adresa preotului care va oficia Taina Cununiei, iar mai apoi ierarhului din Episcopia/ Arhiepiscopia de care aparțin. Va fi necesar ca ei să depună o cerere în care să explice în detaliu situația în care se află și să solicite o dispensă pentru săvărșirea cununiei.
Dispensa este un act prin care se aprobă scutirea de la obligațiile canonice bisericești, cu scopul de a armoniza nevoile vieții naturale cu cele duhovnicești și cu condiția de a respecta fără știrbire legile dogmatice și morale, spre folosul creștinului, al societății și al Bisericii. Prin dispensă nu se abrogă canoanele, ci numai se interpretează temporar spre a se aplica de la caz la caz, în spiritul legii Domnului si al bisericii (II Corinteni 3, 6; Romani 8, 2; Ioan 6, 63). Ierarhul locului are dreptul de a da sau nu dispensă, în funcție de ficare situație în parte.
***
Conform rânduielilor Bisericii noastre, de-a lungul anului există câteva zile sau perioade precise în care nu se fac nunţi, consemnate ca atare în calendarul ortodox. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile Praznice Împărătești. Biserica interzice săvârșirea cununiilor în perioadele și zilele de post deoarece bucuria și petrecerile care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de înfrânare pe care ne-o cere postul.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Sfântul Ioan Milostivul, Patriarhul Alexandriei ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro