Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul

Unii monahi care plecaseră au venit iarăși în pocăință în Sfântul Munte și și-au sfârșit viața în pace, aceștia au avut o bună dispoziție a inimii când au venit prima dată la mănăstire, dar nu au fost ajutați. Așa au pățit mulți. Vin cu intenții bune, dar nu află pe cineva care să-i călăuzească și să-i întărească. De aceea au sfârșit cum au sfârșit. Dar pentru aceștia toți Dumnezeu folosește uneori un mod smintitor ca să-i aducă înapoi în Sfântul Munte și mor cu pace. Ar fi o nedreptate a dumnezeieștii purtări de grijă, dacă Dumnezeu nu i-ar întoarce pe acești oameni lângă El. Fiindcă au avut bună dispoziție a inimii când au început și Dumnezeu nu uită acest lucru.

Cea mai mare încercare a altora este cel mai bun leac pentru noi. Eu, orice aș avea, când mă gândesc cum suferă acești oameni spun „slavă lui Dumnezeu”. Aș putea fi și eu un paralizat și să nu mă pot mișca deloc, ce-aș face atunci? Slavă lui Dumnezeu, acum sunt ca un împărat.

Viața noastră monahicească trebuie să fie o continuă doxologie către Dumnezeu.

Când Dumnezeu spune de mai înainte, prevestește, trebuie și omul să ia aminte. Fiindcă dacă omul este nepăsător și se schimbă și Dumnezeu se schimbă. Rezultatul pe care îl prevestește Dumnezeu depinde și de om.

Să trăiești durerea ta ca și cum n-ar exista.

Astăzi vin mulți monahi, dar nu mai există frământătură. Ne-am depărtat de tradiție. Nu mai încercăm să semănăm cu sfinții. Trebuie să ne comparăm pe noi cu sfinții. Nu trebuie să-i privim pe ei că aveau patimi mici sau mari și să ne comparăm în acestea cu ei.

Cu cât te ostenești mai  mult cu atât mai multă bucurie și har vei lua de la Dumnezeu.

Când Dumnezeu va da dragostea Lui unui suflet acesta nu poate suporta, cade jos. Atunci nu mai caută nimic altceva. Vrea să lase toate și să se închidă într-o peșteră.

Trebuie să știm că atacul care vine din lucrarea demonică este oarecum un dar al lui Dumnezeu pentru păcătos, ca să se pocăiască, să se smerească și să se mântuiască. Când totuși este desăvârșită împietrire și nepocăință, atunci nu este atacat de demon, fiindcă vede Dumnezeu totala lui împietrire.  

Mai demult ziceam rugăciunea, dormeam și rugăciunea continua. Mă trezeam și rugăciunea nu se oprea. Acum trăiesc problemele lumii.

Astăzi vin mulți tineri cu interes. Nu sunt curioși, ei caută să afle un exemplu și noi trebuie să fim cum ne vrea Dumnezeu, ca să se folosească alții care se apropie de noi, fiindcă altminteri vom da socoteală și pentru aceștia care se apropie de noi și se vatămă sau nu se folosesc.

În funcție de starea în care se află omul, ispita îi aduce și gândurile.

Ca să înceteze atelierul nostru (adică mintea noastră) să producă gânduri rele, trebuie lipsească răutatea. Atunci omul are sănătate duhovnicească.

Drumul cel mai ușor și cel mai scurt este ascultarea. În ascultare harul călăuzește.

Desăvârșirea continuă și în cealaltă viață.

În multe cazuri există încercări de la Dumnezeu, dar intră și diavolul și le face pe toate mai negre. Acela este cel mai greu lucru.

Există demoni care nu îl lasă pe cineva să vorbească și alții care nu îl lasă să asculte sfaturile pe care i le spun oamenii duhovnicești.

*** Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011