Nu putem renunța la Sfintele Canoane și la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părinților și înaintașilor noștri, pe drumul canonic al Sfintei Tradiții.

*
Fiecare să facă cât poate și cum poate, după sfatul duhovnicului. Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispășirea păcatelor. Cel mai mare canon este să părăsească pentru totdeauna păcatele, adică să nu le mai facă.

*
Cei ce au săvârșit avorturi să-și mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze și să îmbrace copii în locul celor uciși, să nască alți copii în loc sau să înfieze copii fără părinți, să postească o zi pe săptămână până seara în toată viața, de obicei vinerea, să facă metanii și milostenie după putere, și avem nădejde că va dobândi mântuire și milă de la Dumnezeu.

*
Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care îi păzeste pe oameni. Când ea ne mustră, înseamnă că Dumnezeu ne ceartă și trebuie să ne bucurăm că nu ne lasă uitării. Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește.
Roagă-te stăruitor cu post și metanii, măcar trei zile, și ascultă de glasul conștiinței. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este și voia lui Dumnezeu.

*
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească și s-au amăgit de grijile acestei lumi la sfârșit s-au căit, dar poate prea târziu... Prin aducerea aminte de ceasul morții, scăpăm de părerea de sine și de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după naștere, ce suntem astăzi și ce vom fi mâine, și să le atribuim pe toate lui Dumnezeu. În viața mea am văzut sfârșitul multor părinți și credincioși, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morții, că atunci e atunci!