Mulți sunt cei care cu adevărat merită numele de sfinți ai lui Dumnezeu. Știuți sau neștiuți, sunt de-a pururea rugători pentru noi, cei ce ne aflăm în drum spre Împărăția lui Dumnezeu.
În a doua jumătate a postului, imediat după Duminica Sfintei Cruci, Biserica ne aduce înainte exemple de sfințenie care au un numitor comun, și anume apropierea de desăvârșire duhovnicească prin intermediul pocăinței. Și aici putem aminti de Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, de Sfântul Cuvios Andrei Criteanul cu al său canon al pocăinței din prima și a cincea săptămână a Postului Mare, de Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la care se adaugă și tâlharul credincios de lângă Mântuitorul. Așadar, lupta noastră pe Drumul Crucii, în dobândirea vieții veșnice, este însoțită în permanență de prezența mângâietoare a Mântuitorului și de acești piloni care ne îndrumă prin lumina vieții lor îndumnezeite.
Sfânta Maria Egipteanca este sărbătorită pe 1 aprilie și în Duminica a cincea a Postului Mare, iar viața ei impresionantă este citită la denia canon din miercurea săptămânii a cincea. La Sfânta Maria Egipteanca, etapele pocăinței – conștientizarea stării de păcat, revenirea la sine, recunoașterea și mărturisirea păcatelor, dobândirea iertării – se încadrează parcă într-o succesiune atemporală! Revenirea la viața cu adevărat importantă, cea închinată Domnului, se petrece într-o clipă, așa cum fiul risipitor și-a venit în fire și s-a întors la tatăl lui și Dumnezeul nostru (Luca 15, 17-18). Pentru a înțelege cum se cuvine o astfel de pocăință, să luăm aminte la cuvântul Domnului care zice: „Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3, 16). Să ne ferim de superficialitate, de o exagerată încredere în mila Domnului, de o suprapunere a propriei viziuni referitoare la cele necesare mântuirii peste învățătura Domnului... Să luăm aminte la atenționarea Sfântului Ioan Botezătorul – „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2). Iisus Hristos este Împărăția și este aici. Să nu oscilăm între delăsare/comoditate și insistența pe calea pocăinței. Toate converg către Înviere! Singurul eveniment care contează în viața noastră.
Așa vom pătrunde taina pocăinței la Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Și partea cea bună pe care a ales-o. După cum ne îndeamnă și Sfinții Părinți ca pentru fiecare cădere să existe ridicare.
Deși pare a se înscrie într-un alt registru duhovnicesc, tâlharul cel bun își încheie viața prin recunoașterea lui Hristos ca Domn al vieții. Nu cuvintele celuilalt tâlhar, tributar stării sale căzute, sunt cele care contează, ci ale celui care, fiind îmbrăcat în haina degradării morale, se leapădă de veșmântul necurăției, cerând cu îndurare și credință haina Luminii celei Veșnice. Sunt evidente semnele pocăinței lui. Nu timpul a decis dobândirea mântuirii lui, ci intensitatea pocăinței, evlavia (vezi Cuvânt la Cruce şi la Tâlhar – Sfântul Ioan Gură de Aur | Doxologia) și sensibilitatea de care a dat dovadă. Iar deasupra tuturor pe Iisus Hristos ca pârgă a învierii noastre.
Aici este și lupta noastră: între hotărârea/insistența Sfintei Maria Egipteanca și intuiția/sensibilitatea tâlharului celui bun.