Un astfel de medicament ne-ar ajuta să dormim bine noaptea şi să fim energici ziua. Cred că ar ajuta să atingem o formă anume de bunăstare psihică pe care specialiştii au numit-o starea de „flux”. Ea apare atunci când ne găsim realmente scufundaţi într-o activitate şi simţim că avem acces la resurse noi de energie şi creativitate care efectiv curg odată cu noi. În aceeaşi pastilă ar mai fi cumulate efecte antihipertensive, antiaritmice, anxiolitice şi antidepresive. Poate ar ajunge să fie administrat chiar în apa potabilă şi, în mod clar, ar apărea ca fiind cea mai frecventă prescriere medicamentoasă. Dar nu există. Şi totuşi?

Creierul nostru emoţional răspunde mesajelor transmise de inimă

Pentru a înţelege cum ar fi posibil, sunt necesare câteva precizări. Emoţiile sunt resimţite în corp, nu în minte. Unul dintre cei care a afirmat acest adevăr, în 1890, este profesorul William James, părintele psihologiei americane, care a spus că o emoţie este, înainte de toate, o stare corporală, şi numai după acea o percepţie în creier. „Simt un nod în gât”, „mi se strânge stomacul ca un ghem”, „am inima uşoară, simt fluturi în corp” – sunt  mai  mult decât un fel de exprimare sugestivă. Inima, ca şi sistemul digestiv, dispune de un creier al său. Îşi secretă proprii hormoni care acţionează şi asupra creierului. În plus, prin câmpul electromagnetic, afectează întreg organismul. Inima simte şi, când ea se „exprimă”, influenţează întreaga noastră fiziologie.

Psihiatrul David Servan-Schreiber descrie cazul unei paciente diagnosticate cu atacuri de panică în timpul cărora inima îi bătea din ce în ce mai repede şi mai neregulat, uneori cu stare de ameţeală şi pierderea echilibrului. Medicamentele cardiologului nu au avut efecte, deşi i s-a găsit şi un prolaps de valvă mitrală. La fel, nici antidepresivele administrate pe principiul că originea ritmului neregulat al inimii era, de fapt, în creier. Doctorul descrie că ritmurile haotice s-au liniştit doar când ea a învăţat „să-i vorbească” inimii sale. Creierul nostru emoţional răspunde mesajelor transmise de inimă. Mai exact, o ascultă!

Între bătăile inimii nu sunt intervale identice. Deşi numim ritmul inimii ca fiind regulat, el nu este ca al unui metronom. Înregistrări performante au arătat efectele asupra inimii după o activitate relativ banală: calcule matematice simple, scăderi şi adunări. Apoi participanţii au fost rugaţi să îşi amintească evenimente plăcute, menţinând un nivel de atenţie pe inimă, amintiri care au determinat o succesiune de valuri uniforme şi regulate, complet diferite de undele neregulate anterioare, asemenea unei treceri din haos la coerenţă. Fiziologic, este vorba de un proces de accelerare versus unul de frânare, prin modularea sistemului nervos simpatic versus parasimpatic. În timp, odată cu vârsta, se pare că inima nu mai poate să încetinească la comandă, adică nu mai reacţionează la emoţiile noastre şi asta, trebuie să vă spun, nu este deloc un semn bun.

Când nu ne gândim deloc să schimbăm ceva

Iubirea, bucuria, recunoştinţa – acestea favorizează cel mai mult coerenţa cardiacă. Acumularea episoadelor haotice, stimulate de furie, anxietate, tristeţe, griji mărunte, epuizează din energia noastră şi ne induce imediat gândul către o schimbare: altă slujbă, alt partener de viaţă, alte circumstanţe. Din fericire pentru noi toţi, fazele de coerenţă nu apar numai în momentele de extaz şi beatitudine. De exemplu, rugăciunea către Dumnezeu, prezenţa unui prieten, chiar a animalului de companie, a unei muzici, a unui parfum anume, ne pot trece în această stare. Mi se pare important de subliniat că un semn al acestei coerenţe interioare este faptul că atunci nu ne gândim deloc să schimbăm ceva. Ceea ce este este ceea ce este. Şi e un maxim, luat astfel de la sine, natural. Această stare odihneşte inima în cel mai minunat mod cu putinţă, şi prin inimă – întreg organismul. Coerenţa inimii este, deci, medicamentul-minune. Nu e o stare de relaxare în sensul clasic al cuvântului. Nu presupune un mediu controlat, liniştit. Apare când trăim pur şi simplu, fără ostilitate, în acceptare.

Se pare că noţiunea de coerenţă a inimii contrazice teoriile legate de gestionarea stresului. Acele teorii propun metode care să modifice exteriorul, pentru o mai bună relaxare. Dar acţiunea eficientă este exact inversă, adică se orientează numai spre interiorul nostru, care, odată cunoscut şi îmblânzit, are un impact enorm asupra noastră şi, implicit, asupra evenimentelor și oamenilor din viața noastră.