Restaurat recent, conacul dionisiat din Kareia are o istorie îndelungată. El a servit de-a lungul veacurilor drept reședință oficială a reprezentanților mănăstirii la Sfânta Chinotită. Acest așezământ a fost martor al unor evenimente însemnate și a fost loc de nevoință pentru mulți cuvioși părinți.

Mustrarea Maicii Domnului

În anul 1508 monahii de la Chilia „Sfântul Ștefan” a Mănăstirii Dionisiu, în vremea procesiunii cu icoana Maicii Domnului „Axion Estin” au părăsit chilia, s-au ascuns și nu au vrut să primească Icoana Născătoarei de Dumnezeu; nici pe monahii ce participaseră la procesiune nu i-au băgat în seamă. Însă în aceeași noapte o ploaie puternică cu grindină a stricat cu totul viile, copacii și grădina lor, în timp ce ale vecinilor lor au rămas „întregi și nevătămate”. Monahii, conștientizând păcatul lor, au alergat la Mănăstirea Dionisiu și au vestit întâmplarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care se afla atunci acolo. Acela i-a canonisit după cum se cuvenea, iar în al doilea an au primit cu cinste Icoana și i-au tratat cum se cuvine pe monahi. Apoi căzând la pământ și-au cerut iertare pentru purtarea lor din anul trecut.[i]

Părintele Isaac Dionisiatul

Unul din viețuitorii cunoscuți ai Chiliei „Sfântul Ștefan” a fost părintele Isaac Dionisiatul (1850 – 1932). Pe când era tânăr, de vreo cincisprezece ani, slujea ca bucătar la conacul mănăstirii Dionisiu din Kareia. Multă vreme săracii și pustnicii din Kareia și-au amintit de el, deoarece, câtă vreme a fost rânduit cu ascultarea la conacul de aici al mănăstirii, toate legumele și zarzavaturile ce prisoseau le punea la rădăcina cireșului care era acolo, lângă drum, și toți cei ce voiau luau cât le trebuia. Și cu cât Bătrânul dădea mai mult, cu atât acestea se înmulțeau mai mult.[ii]

Într-o iarnă, deși a fost avertizat de părintele Ghelasie că era pericol să se piardă din cauza furtunii pe drumul de 5 ore de la Kareia la Dionisiu, binecuvântatul Avva Isaac a plecat, iar pe drum, prins de întuneric, zăpadă până la genunchi și animale sălbatice, punându-și toată nădejdea în Domnul și Mântuitorul Hristos, a strigat din adâncul inimii: «Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru binecuvântarea sfântului meu părinte, Te rog ajută-mă în acest ceas», fiind imediat dus de o putere dumnezeiască nevăzută la poarta mănăstirii sale, unde portarul, surprins că nu erau urme pe zăpadă din direcția Kareia, a aflat de la el tot ce s-a întâmplat în prima jumătate a călătoriei, după care își amintea doar că a cerut ajutorul lui Dumnezeu și s-a pomenit în fața intrării.[iii]

Minunata arătare a Sfântului Arhidiacon Ștefan

În anii 1959-1960 delegatul Mănăstirii Dionisiu la Sfânta Chinotită a fost monahul Dometie, care îi chemase la hramul Sfântului Ștefan, după obicei, pe toți cei din apropiere, printre care se afla și părintele Meletie Sikeótul.

În timpul Utreniei, când delegatul Mănăstirii rusești Sfântul Pantelimon, ieromonahul Nicostrat, a văzut un diacon tămâind în biserică, s-a dus întristat la părintele Dometie refuzând să intre, crezând că slujesc alți preoți și diaconi, iar după ce părintele Dometie l-a lămurit cu greu că nu era nici un alt preot, părintele Nicostrat a intrat mirându-se și a fost silit să mărturisească în fața tuturor că numai cu câteva clipe înainte văzuse un diac în veșmintele sale tămâind, descoperindu-se astfel prin această minune că Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan fusese cel care tămâiase[iv]