Nimic nu este mai frumos și mai înălțător pentru părinți decât calitatea de a aduce pe lume noi făpturi, copiii lor. Prin aceasta, ei devin împreună-lucrători cu Tatăl Ceresc, Care pe toate le-a adus de la neființă la ființă, din iubire infinită și spre ființare și fericire veșnică. Însă, în mod deosebit, de această calitate se bucură viitoarea mamă. Femeia însărcinată se află într-o perioadă binecuvântată și de grație din viața sa. Perioada sarcinii, dincolo de greutatea și dificultățile ei, este pentru aceasta una privilegiată, un timp optim pentru adâncă meditație asupra sensului propriei sale vieți, sens ce nu poate fi gândit în afara familiei și în absența darului nașterii de prunci.

Este, totodată, un timp potrivit în care să reflecteze asupra trecutului, dar mai ales asupra viitorului, a realizărilor de până la acel moment și în mod deosebit asupra împlinirilor viitoare, inaugurate prin însuși actul nașterii copilului. Un timp al dialogului interior, cu sine, dar și cu ceilalți membri ai familiei, și mai ales cu soțul ei și tatăl copiilor, privind atmosfera din căminul lor și, în special, asupra principiilor creșterii și educării viitorului copil.

Din aceste motive și înțelegând situația specială în care se află viitoarea mamă, întreaga familie, ba chiar și celelalte persoane cu care ea interacționează, au responsabilitatea de a o înconjura cu afecțiune, creându-i un climat de armonie și înțelegere, pentru ca aceasta să se „odihnească” sufletește și să se pregătească, în așteptarea copilului.

Orice neliniște trebuie înlăturată din sufletul acesteia, prin rugăciune. „Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, spunea Sfântul Paisie, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul din pântecele ei se sfințește. De aceea, femeia, atunci când este însărcinată, trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puțin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-și pricinuiască neliniști, dar și ceilalți să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul se va naște sfințit, iar părinții nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va crește mare”. Responsabilitatea mamei, spunea Sfântul Paisie, crește copiii nu doar în prezent, ci pentru viitor.

În timpul sarcinii, viitoarea mamă trebuie să-și schimbe întregul stil de viață, pentru a da naștere unui copil sănătos care să fie, mai târziu, bucurie și mângâiere familiei sale. Recomandările Sfântului Părinte vizează cumpătarea generală și inițierea unui program de rugăciune stăruitoare, pentru sănătatea mamei și a viitorului copil. El recomanda încetarea sau reducerea „cât se poate de mult” a contactelor sexuale dintre soți, în perioada gravidității femeii sau „cel puțin din luna a opta”, considerând că prin neînfrânarea părinților, se transmite viitorului copil o predispoziție spre senzualitate și spre patimile trupești. Pe lângă pericolul de avort, arăta el, „embrionul participă și el, de nevoie, la plăcerea pe care o simte mama lui și astfel încă din pântece, dobândește patima. Există prunci care sug și care se aprind trupește. În timp ce există tineri de optsprezece-douăzeci de ani care au o nepătimire și nu sunt războiți de trupul lor. Cui se datorează această diferență? Stării duhovnicești a părinților. Este moștenirea duhovnicească”. Cu mult umor, ironiza pe mamele fumătoare, spunând că acestea aduc pe lume „heringi afumați”.

Principala preocupare a femeii însărcinate este aceea de a se pregăti pentru aducerea pe lume a viitorului copil, iar apoi pentru creșterea și educarea lui. De aceea, ea trebuie să-și alcătuiască un program de viață creștină, în centrul căruia să se afle rugăciunea. „Femeia, când este însărcinată, spunea Sfântul Paisie, trebuie să fie liniștită, să citească Evanghelia, să se roage, să rostească Rugăciunea lui Iisus. Astfel se sfințește și copilul. Încă de acum începe educația copilului. Să fii atent să nu mâhnești pe cea însărcinată sub niciun motiv”. Dacă părinții vor respecta un astfel de program de viețuire duhovnicească înaltă și se vor ruga, copilul se va naște sfințit, aducând multă bucurie familiei, Neamului și Bisericii.

După nașterea copilului, viața întregii familii se schimbă, aceasta fiind chemată să arate dragoste și grijă, preocupare și responsabilitate față de educarea noului „vlăstar”. Sfântul Paisie recomanda ca, după naștere, copilului să i se de un singur nume, pentru că adeseori, părinții au ajuns să se certe, ba chiar să se despartă, din cauza numelor diferite pe care a vrut fiecare să îl dea.

În privința alăptării copilului, atunci când a fost întrebat de o tânără mamă cât timp să hrănească la sân copilul, i-a răspuns că, în vremea copilăriei sale, femeile alăptau copiii până aceștia ajungeau la vârsta de cinci-șase ani, dar acum, să îi alăpteze măcar un an-doi, pentru că „laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare, copiii nu sug numai lapte, ci și dragoste, afecțiune, mângâiere, siguranță, dobândind astfel un caracter puternic. Dar și pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-și alăptează copiii, se crează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar și la extirparea sânului”. Sfântul Paisie Aghioritul considera că „mama care se lenevește și nu-și alăptează copilul transmite această lenevire și copilului ei” și că acei copii care sug lapte de vacă, din cutii, nu laptele matern, când ajung mari, caută mângâiere în sticla de la tavernă, pentru că atunci când au mici, în locul afecțiunii și căldurii materne, au primit patimile părinților.

Un sfat foarte practic a dat Sfântul Paisie cu privire la activitatea și mai ales serviciul tinerei mame. Este cunoscut faptul că, în virtutea unei campanii care a avut ca scop emanciparea femeii, astăzi, cele mai multe soții și mame sunt angajate, prestând, uneori, profesii incompatibile cu firea lor delicată. Multe dintre „femeile de succes” sunt chiar mai ocupate decât soții lor, au un venit mai mare și, ceea ce s-a constatat în ultimii ani, pe fondul creșterii independenței lor sociale și economice, cele mai multe cereri de divorț sunt introduse de astfel de femei, care doresc să-și trăiască viața din plin, să se bucure de plăcerile ei, adeseori alături de alte persoane decât tatăl sau chiar „tații” copiilor lor.

Însă, tot mai multe dintre femeile și mamele de astăzi constată prețul mare al acestei emancipări, și anume trădarea căminului conjugal și negarea propriei lor vocații – de soție, dar mai ales de mamă. Timpul petrecut la serviciu este smuls din timpul care, altădată, era consacrat aproape exclusiv familiei. Or, este cunoscut faptul că, spre deosebire de bărbat, care crede că se poate împlini în viață prin muncă, în afara sau în absența familiei, femeia nu se simte nciodată cu adevărat realizată sufletește decât în sânul familiei, alături de soțul ei și, mai ales, prin copiii ei.

Serviciul sau job-ul mamei, considera Sfântul Paisie Aghioritul, este cerut de creșterea dorințelor familiei de astăzi, într-o spirală fără de sfârșit a expectanțelor și într-o comparație socială permanentă cu alții, din dorința de a-i depăși. Și în acest caz, el recomanda simplificarea vieții, stabilirea unor obiective raționale și rezonabile, decența în cele materiale și cultivarea valorilor spirituale, între care prioritatea fundamentală o are educația frumoasă a copiilor, pentru viață și spre dobândirea mântuirii.

Recomandând ca tatăl să lucreze, iar mama să stea acasă și să se ocupe de educația copiilor, el arăta, cu deosebit discernământ, că „dacă va lucra numai tatăl și se vor limita numai la strictul necesar, atunci nu va exista nici o problemă. Când însă vor lucra amândoi, pentru că, chipurile, nu le ajung banii, atunci familia se va risipi și-și va pierde sensul ei adevărat. Și atunci copiii ce să mai facă? Dacă ar trăi mai simplu, ar fi și mamele mai odihnite și s-ar bucura și copiii. ... De aceea, le spun mamelor să-și simplifice viața lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă și o altă preocupare în casă și să se îndeletnicească cu ea atunci când se obosește cu copiii. Atunci când mama este în casă, îi poate supraveghea pe copii, rânduiește cum trebuie lucrurile și astfel se evită multe necazuri”.

Educația copiilor este o responsabilitate deosebit de înaltă a părinților, ce vizează însăși mântuirea generală. Din acest motiv, toate celelalte datorii de familie trebuie subordonate acesteia. Nu este destul ca mama să fie casnică. Dimpotrivă, chiar și stând acasă, ea trebuie să acorde prioritate fundamentală educației copiilor, și nu treburilor gospodărești. Ea „are răspunderea cea mai mare pentru educația copiilor” și de aceea, „este bine ca mama să se ocupe de educația copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsuflețite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească Viețile Sfinților și o dată cu aceasta să se ocupe și de curățirea sufletului ei, pentru a străluci duhovnicește. Viața duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot și sufletele copiilor ei. Astfel, și copiii ei vor trăi bucuroși, dar și ea va fi fericită, deoarece Îl are pe Hristos înlăuntrul ei. Dacă mama nu are timp să rostească nici măcar un Sfinte Dumnezeule..., atunci cum se vor sfinți copiii?”.