Crucea – singurul loc în care omul se putea întâlni cu Dumnezeu

Ceea ce părea că nu se poate niciodată întâmpla, iată, se-mplineşte! Cine îşi putea imagina vreodată că voia sfântă a lui Dumnezeu şi voia oamenilor stăpâniţi de satana ar putea găsi fie şi un singur punct în comun? Dar Domnul este pe Cruce împlinind şi voia lui Dumnezeu, şi pe cea a oamenilor. Una este verticală – cerească, cealaltă orizontală – pământească. Dumnezeu şi Omul la aceeaşi... masă: iată Crucea!

Pentru a înţelege ceva din Taina Crucii ca staţie de neevitat pe traseul mântuirii, e nevoie să ne întoarcem cu mintea acolo de unde a început totul. Gestul protopărinţilor Adam şi Eva de a nu asculta de Dumnezeu şi de a mânca din fructul oprit, încăpăţânarea lor de a nu-şi asuma şi recunoaşte vina, acestea au a produs o adevărată „mutaţie” ontologică. Mai întâi „au murit” sufleteşte, mintea lor s-a întors de la cele cereşti la cele pământeşti, de la harul dumnezeiesc la cele create, în care şi-au pus nădejdea că le vor aduce (auto)îndumnezeirea. A trebuit să-i îmbrace Domnul Dumnezeu în „haine de piele”, pentru a putea supravieţui biologic. Dar asta până la o vreme (chiar dacă vorbim de 930 de ani în cazul lui Adam!), căci moartea nu mai putea fi evitată. O aceeaşi fire omenească, la fel de „căzută” în planul unei existenţe biologice, moştenea tot omul ce se năştea. Omul putea interacţiona cu Dumnezeu, dar nu se mai putea uni cu El. Sufletele celor ce mureau mergeau în iad (şeol).

A venit Fiul lui Dumnezeu în lume, luând fire omenească din preacuratul trup al Fecioarei Maria. A fost primul pas. Dumnezeu S-a făcut asemenea nouă, ca pe noi să ne facă asemenea Lui. După Botezul în Iordan, Mântuitorul S-a arătat tuturor. Al doilea pas în lucrarea mântuirii. Unii au ales atunci să-L creadă şi chiar să-L urmeze peste tot. Alţii au rămas indiferenţi sau chiar au început să-L urască de moarte. Chiar şi cei ce erau cu Dânsul, dintre cei mai apropiaţi apostoli, încă nu-L puteau înţelege – erau „nepricepuţi” – și, ca atare, deşi fizic Îi stăteau în proximitate, totuşi nu erau în deplină comuniune cu El.

Cum putea Dumnezeu, în aceste condiţii, să aibă o deplină „întâlnire” cu omul? Chiar dacă în Persoana Domnului dumnezeirea şi omenitatea erau unite, totuşi prăpastie mare era încă între Dumnezeu şi oameni. Mântuitorul „venise întru ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit”. „În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut” (cf. Ioan 1, 10-11). Fiind Iubire, voia lui Dumnezeu era (este) ca toţi „să fie una” (Ioan 17, 21), precum Una sunt Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Voinţa omului, coruptă prin cădere şi ascultare de satana, e(ra) însă orientată către sine (egocentrism) şi către cele create (lăcomie). Cele două voinţe nu se puteau întâlni, era nevoie de un al treilea pas pe drumul mântuirii: Crucea.

Domnul Hristos, şi ca Om, a făcut mereu voia lui Dumnezeu-Tatăl. Punctul culminat l-a constituit agonia din grădina Ghetsimani. Deşi sufletul său era întristat „până la moarte” şi Se ruga ca, de este cu putinţă, să evite „paharul” cumplitelor suferinţe ce Îl aşteptau, totuşi Fiul Omului adaugă: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 6, 39). Aşadar, pe de o parte, alege să împlinească în chip desăvârşit voia lui Dumnezeu-Tatăl. Pe de altă parte, Mântuitorul alege şi să facă voia oamenilor. La coborârea de pe Taborul Schimbării la Faţă, Domnul le spune celor trei ucenici despre Ioan Botezătorul că oamenii „au făcut cu el câte au voit”. Apoi adaugă imediat: „aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei” (v. Matei 17, 10-13).

Minunată, dumnezeiască această înţelepciune a Jertfei de pe Cruce, „pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie” (I Corinteni 1, 23)! Ceea ce părea că nu se poate niciodată întâmpla, iată, se-mplineşte! Cine îşi putea imagina vreodată că voia sfântă a lui Dumnezeu şi voia oamenilor stăpâniţi de satana ar putea găsi fie şi un singur punct în comun? Dar Domnul este pe Cruce împlinind şi voia lui Dumnezeu, şi pe cea a oamenilor. Una este verticală – cerească, cealaltă orizontală – pământească. Dumnezeu şi Omul la aceeaşi... masă: iată Crucea! Jertfa este asumată pentru ca printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Sale” (Coloseni 1, 20). Crucea nu este, deci, o plată juridică, o satisfacţie oferită Tatălui pentru jignirea adusă de omul care L-a trădat pe când era în Rai. Este Dragostea care adună la un loc pe toate şi pe toţi. Nu pot ajunge la Dumnezeu evitând Crucea, e staţie obligatorie. E singurul punct de inflexiune, unde mişcarea pe orizontală, de sub atracţia celor pământeşti, poate fi convertită în mişcare spre Cer.

Crucea apare când văd în mine cele două voinţe – a lui Dumnezeu, pe care o alege „omul lăuntric”, şi cea care mă corupe spre păcat, a „trupului morţii” (v. Romani 7, 14-25). Mă asum integral doar într-un mod cruciform. Aceeaşi mişcare fac atunci când voiesc să mă întâlnesc cu celălalt, să-l cuprind în inima mea, chiar de m-ar răni cu ceva. Rabd cu dragoste pentru Cel ce a zis: „Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” (Matei 5, 39-42). Asta înseamnă „a-mi lua crucea”. A-mi tăia voia proprie, ca să fac voia lui Dumnezeu. Doar aşa pot avea parte de El şi de darurile Sale. Iar când voia mea se supune în chip desăvârşit voii Sale, crucea mea este izvor de bucurie şi de mângâiere, orice chin păleşte, trece în plan secund.

Suferinţa crucii stăruie în noi doar atâta timp cât ne împotrivim, nu ne lăsăm întru totul în voia lui Dumnezeu. Ce om, atunci când suferă cumplit, se mai poate preocupa de suferinţa altuia? Sub povara Crucii fiind, Domnul a cerut fiicelor Ierusalimului să nu-L plângă pe El, ci să se plângă pe ele şi pe fiii lor (v. Luca 23, 27-31). Pironit fiind pe Cruce, a purtat grijă de Maica Sa, de „ucenicul iubit”, de tâlharul de-a dreapta... de toţi cei implicaţi în pătimirea Sa, pentru a căror iertare Se ruga. De ce putea toate acestea? Pentru că făcea voia Tatălui, de bunăvoie, din dragoste. Iată puterea Crucii, ce ni se dă şi nouă!

De la același autor

Ultimele din categorie