La numai o sută de metri mai sus de lacul Vitezda, în dreapta străzii, se află locul unde Pilat a judecat pe Domnul, unde soldații romani L-au bătut și unde s-a dat hotărârea să fie condamnat la moarte prin răstignire. Aici era, pe vremea aceea, cetatea militară Antonia, sediul provizoriu al guvernatorului Ponțiu Pilat.

Dar mai întâi să urmărim pe scurt, cu Sfânta Evanghelie în mână, drumul străbătut de Mântuitorul, din Grădina Ghetsimani până a fost dus la Pilat, în fortăreața Antonia.

Domnul a fost prins în timpul rugăciunii din Grădina Ghetsimani, joi noaptea, pe la miezul nopții, cum ne spune Sfântul Apostol Ioan: Deci oastea și căpetenia cea peste o mie și slugile iudeilor au prins pe Iisus și L-au legat. Și L-au dus la Anna întâi, că era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Și Caiafa era cel ce a sfătuit pe iudei, zicând: Voi nu știți nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul (Ioan 18, 12-14).

După ce L-au legat pe Iisus Hristos și ucenicii au fugit, ostașii L-au dus la cei doi arhierei, Anna și Caiafa, care locuiau în partea de sus a cetății Ierusalimului, aproape de Sion. Drumul din Grădina Ghetsimani până la cei doi arhierei, cale de 2 km, l-au făcut ostașii cu Mântuitorul legat, prin afara zidurilor Ierusalimului, adică prin partea de sud a cetății. Din grădină au coborât în jos, pe valea pârâului Cedrilor, au trecut pe lângă mormintele profetului Zaharia, al lui Iacov și al feciorului lui David, Abesalom, care se văd și astăzi. Apoi, pe lângă lacul Siloam, au urcat panta abruptă a văii lui Iosafat, spre platoul muntelui Sion. De aici, pe poarta Sionului, au intrat în cetate și s-au oprit în curtea casei arhiereului Anna.

Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am grăit pe față lumii... și nimic n-am grăit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceștia știu ce am spus Eu. Și zicând El acestea, unul dintre slujitorii care erau de față, a dat lui Iisus o palmă, zicând: Așa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a zis: Dacă am vorbit rău, dovedește că este rău; iar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați? (Ioan 18, 19-23).

Ce mare și înfricoșată este taina patimilor Domnului! Nouă, celor slabi în credință și împovărați de patimi, care nu postim, nu ne rugăm mai mult, nu răbdăm nici un cuvânt rău și nu suferim nimic pentru dragostea lui Hristos, ne este greu să înțelegem astăzi de ce S-a smerit atât de mult Dumnezeu în fața omului și câte a pătimit pentru mântuirea lumii. Noi, care nici căldura soarelui de amiază n-o suferim, nici osteneala postului n-o ducem, nici jertfa privegherii de noapte n-o răbdăm, nici neputința aproapelui nu vrem s-o suportăm, cum vom putea înțelege cu mintea noastră măsura dragostei lui Hristos pentru oameni? Cum vom putea înțelege că cel ce nu iubește pe fratele, petrece în moarte? (I Ioan 3, 14).

Tăcem și ne mărturisim cugetele noastre Domnului. Stă Hristos desculț, fără mitră de arhiereu pe cap, fără hoșen pe piept, fără mantie și toiag de păstor, în fața unui arhiereu bătrân și îmbrăcat în veșminte de mătase! Stă Dumnezeu în fața omului. Hristos Se smerește și Anna judecă, plin de mândrie. Cel muritor întreabă cu mânie, iar Cel de văpaie răspunde cu blândețe. Omul hulitor lovește cu palma, iar Făcătorul său întinde obrazul... Slavă, Doamne, îndelung răbdării Tale, slavă Ție!

Tu, Doamne, toate le-ai răbdat pentru mântuirea noastră. Întărește-ne și pe noi, prin darul Tău, să răbdăm necazurile vieții fără cârtire; să suferim slăbiciunile fraților fără răzbunare; să biruim ura și răutatea prin dragoste și blândețe. Învață-ne să iertăm și să ne smerim, ca să ne mântuim și să nu alergăm în zadar!

Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul (Ioan 18, 24). Casa arhiereului Caiafa se afla aproape de a socrului său, în actualul cartier armean. În prezent, pe locul ei se află biserica armenească, numită „a Sfântului Mântuitor”, iar de jur-împrejur se află cimitirul patriarhiei armene din Ierusalim. În această biserică se vede, în partea dreaptă, un mic paraclis numit „Închisoarea lui Hristos”. Tradiția spune că piatra altarului ar fi fost făcută dintr-un fragment rupt din lespedea care acoperea Sfântul Mormânt.

În casa arhiereului Caiafa s-a continuat judecata Domnului nostru Iisus Hristos. Aici erau adunați cărturarii și bătrânii poporului iudeu. Iar Petru mergea după El de departe, până la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul. Iar arhiereii și bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Dar n-au aflat... Și, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nimic nu răspunzi la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui nouă de ești Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu! Iisus i-a răspuns: Tu ai zis! Și vă spun că de acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului. Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum ați auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte... Atunci au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii îi dădeau palme... Iar Petru ședea afară, în curte... Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul te vădește. Atunci el a început a se blestema și a se jura că nu știe pe Omul Acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus... Și ieșind afară, a plâns cu amar (Matei 26, 58-75).

Astfel, în casa arhiereului Caiafa s-a desfășurat o bună parte din patimile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Aici s-a dat sentința să fie condamnat la moarte, pentru că a hulit! Aici a primit nenumărate palme, pumni, scuipări și bătăi de la iudei pentru mântuirea noastră. Și tot aici s-a lepădat Petru de trei ori de Hristos, pentru care în toată viața a plâns cu amar.

O, mulțime de oameni, tulburată de iudei! Câtă răspundere apasă pe umerii păstorilor care smintesc turma! Care, în loc să liniștească, agită; în loc să mângâie, tulbură; în loc să hrănească poporul cu poruncile Domnului, îl otrăvesc cu veninul urii și al răzbunării. Este vinovat de moarte! Oamenii tulburați n-au nici somn, nici foame, nici judecată, nici măsură. Un singur cuvânt al păstorilor lor îi poate liniști sau îi împinge spre păcat, spre pieire, spre osândă veșnică.

Și-a rupt Caiafa hoșenul în fața Marelui Arhiereu și Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. Ultimul arhiereu al Legii Vechi, în loc să creadă și să se închine Fiului lui Dumnezeu, și-a rupt veșmintele, s-a dezgolit în fața lui Hristos și a îndemnat mulțimea să-L bată, să-L hulească și să-L omoare. Îl chinuia tăcerea Domnului, blândețea Lui, mărturisirea Lui, smerenia și răbdarea Lui cea negrăită. Mare este răutatea vrăjmașului diavol!

Cugetăm puțin și la căderea din credință a lui Petru. Nu ne smintim atât de lepădarea lui, pe cât ne folosim de pocăința și lacrimile lui. Care dintre noi, păcătoșii, mai avem lacrimi de pocăință? Cine mai plânge acum la spovedanie pentru păcatele sale? Doamne, Dumnezeul nostru, ai milă de noi, zidirea Ta! Nu ne lăsa ca pe o turmă fără de păstor! Dă-ne păstori buni, gata să-și pună sufletul pentru oi. Dă-ne părinți duhovnicești, care să aibă dragoste și milă pentru noi! Dă-ne duhovnici înțelepți în faptă și cuvânt, ca să ne mângâie în ispitele și nevoile noastre. Dă-ne preoți aleși în satele noastre, să povățuiască poporul pe calea mântuirii. Iar în vremea ispitelor care ne vin de la trup, de la lume și de la diavol, nu ne lăsa, Doamne, să cădem, să slăbim, să fugim, să deznădăjduim! Ajută-ne, Mântuitorule, să nu Te tăgăduim, să nu ne lepădăm de Tine, să nu ne rușinăm de numele Tău, de frica oamenilor! Învrednicește-ne să plângem cu Petru, pentru păcatele noastre, zicând: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție!”.

În zorii zilei de vineri, 13 Nisan (Martie), după cântatul cocoșilor și după lepădarea lui Petru, arhiereul Caiafa cu tot sinedriul au obosit și s-au retras să se odihnească. Iar pe Domnul și Mântuitorul L-au dat să fie bătut, chinuit și păzit în temnița de sub casa sa.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 40-45)