Printre oameni, dragostea împărtășită este bucuria cea mai înaltă; dar, când părtășia dragostei se statornicește între noi și Dumnezeu, ce cuvinte o vor putea descrie? Numai trăirea însăși este deplină.

Așadar, ca să cunoaștem prin trăire această dulceață duhovnicească, viața cea prea fericită, comoara bunurilor fără sfârșire, să ne lepădăm de toate celelalte lucruri, să sălășluim în noi înșine dorul pentru Dumnezeul nostru, Cel prea iubit… Să iubim, așadar, cu această dragoste cu care nimic nu se poate asemui, nici acum și nici în viitor și, mai presus de toate, pentru această dragoste „care nu cade niciodată”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 20)