În pustie, Hristos pune împotriva ispitelor diavolului o lepădare imediată, dând chiar și temeiurile teologice ale răspunsului Său. Este o dăscălie pentru noi. Ori de câte ori ne vine vreun gând rău, trebuie să-l lepădăm îndată, să nu ne îngăduim a intra în dialog cu el. Aceasta însă nu se poate însuși decât printr-o îndelungată nevoință și prin lucrarea harului în noi.

Ce înseamnă să ne zidim mântuirea? Este a alege, din toate câte vedem în ființarea cosmică, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și a ne despărți de ceea ce este împotriva lui Dumnezeu. Atunci, puțin câte puțin, vedem viața noastră schimbându-se. Fiți însă răbdători. Dumnezeu poate, bineînțeles, a ne cerceta pentru o clipită și a ne deschide ochii pentru veșnicie. Dar, îndeobște, este o lucrare de mulți ani și care nu are nicio legătură cu vreo înfăptuire a închipuirii. Citiți-l pe Siluan: veți vedea cum starea lui era necontenit în Dumnezeu. Veți înțelege cuvântul său, când spune că sfinții nu petrec o singură clipită fără rugăciune.

Cum să deosebim gândurile ce vin din afară de cele ce se nasc în inima noastră? Cel mai adesea pătrunderea energiei drăcești este așa de subțire, încât o socotim ca parte din noi înșine. Știința moștenită de la Părinții noștri ne ajută, dar nu este de ajuns. Neliniștea, turburarea stârnită de un gând în inima noastră este semn că el vine de la vrăjmașul. Aceasta este valabil mai ales pentru gândurile de hulă. Dacă nu ne îndulcim de gândul din inimă, dacă nu ne place, este semn că gândul nu este de la Dumnezeu, ci de la vrăjmașul ce pătrunde în noi.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 35)