Cum să te rogi şi când nu te rogi

Indiferent de statutul şi de preocupările noastre – căsătoriţi sau nu, având sau nu copii, lucrând sau studiind – să cultivăm conştiinţa că împlinim o lucrare a lui Dumnezeu pe acest pământ, că suntem sub ascultare, că ne aflăm în misiune. Să nu ne lăsăm cugetul împovărat de griji, ci să credem că toate au un rost şi toate capătă sens dacă le luăm ca din mâna Domnului.

„Dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi”. Acestă sentinţă nu e un joc de cuvinte şi nici nu ascunde vreo formulă sibilinică. Exprimă un adevăr filocalic mai rar conştientizat, din păcate. Cu alte cuvinte, dacă te dedici rugăciunii doar în timpul consacrat ca atare (seara, dimineaţa, când mergi la slujbe, înainte sau după masă etc.) – nu ai făcut mare lucru. Rugăciunea nu este un ritual de împlinit, o îndeletnicire de moment. Ea este „locul” unei permanente întâlniri cu Dumnezeu. Aşa cum nu poţi respira doar în anumite segmente orare ale zilei, tot aşa nu poţi să te rogi doar când a venit „sorocul”. Dar cum să ne rugăm şi când nu ne rugăm (adică nu e timp dedicat ca atare), având atâtea lucruri de împlinit în viaţa de zi cu zi? Simplu. Pe scurt, vom face din viaţa noastră rugăciune. Fiecare acţiune, fiecare lucrare, fiecare interacţiune cu oamenii, fiecare stare sufletească – toate ale noastre pot deveni câmp de rugăciune. Sunt foarte multe metode practice pentru a ne ajuta să preschimbăm toate în prilej de raportare la Dumnezeu, care nu se pot cuprinde în spaţiul limitat al acestei rubrici săptămânale.

Când avem ceva de lucrat fizic, care nu necesită efort intelectual, putem spune rugăciunea „Doamne, Iisuse...” mereu în minte (chiar şoptit, când există prilejul) sau orice altă formulă mai scurtă. Ne putem inspira şi din relatarea acelei femei de la ţară care venise la Părintele Paisie Olaru să-l întrebe dacă e bine să se roage când trebăluia prin casă sau prin curte. Când mătura, spunea: „Doamne, mătură şi păcatele mele!”. Când spăla, spunea: „Doamne, curăţă şi fărădelegile mele!”. Toate deveneau pretext pentru a se pocăi înaintea lui Dumnezeu.

Când lucrăm ceva care ne solicită concentrarea minţii, e bine să facem mici pauze (de exemplu de un minut, două, la fiecare jumătate de oră) pentru a ne linişti şi a rosti o scurtă rugăciune. Pe timpul lucrului, e bine să avem înaintea ochilor o icoană sau măcar o iconiţă, să avem la mână o brăţară-metanier, să ţinem în pumn o cruciuliţă – după cum se poate. Putem folosi orice obiect care ne aduce aminte de Dumnezeu şi care ne ajută să conştientizăm prezenţa Lui.

Când cineva ne laudă pentru ceva, să ne obişnuim a spune: „Slavă Domnului pentru asta!”. Când ne propunem un lucru, să începem mereu cu formula: „Dacă ajută Dumnezeu, aş dori să...”. Salutul nostru la întâlnirea cu ceilalţi să fie, pe cât posibil: „Doamne ajută!”. Când copiii ne pleacă la şcoală sau în altă parte, să cerem Maicii Domnului să-i păzească. Şi exemplele pot continua pentru fiecare împrejurare concretă a vieţii noastre.

Indiferent de statutul şi de preocupările noastre – căsătoriţi sau nu, având sau nu copii, lucrând sau studiind – să cultivăm conştiinţa că împlinim o lucrare a lui Dumnezeu pe acest pământ, că suntem sub ascultare, că ne aflăm în misiune. Să nu ne lăsăm cugetul împovărat de griji, ci să credem că toate au un rost şi toate capătă sens dacă le luăm ca din mâna Domnului. Să urmărim în toate să fie slăvit Dumnezeu, iar nu să alimentăm egoul nostru. Dumnezeu-Cuvântul „S-a făcut trup” (Ioan 1, 14) şi pentru ca tot trupul să devină cuvânt. Adică tot ceea ce este palpabil sau sesizabil în viaţa noastră să devină rugăciune. Toate cele zidite sunt aduse la fiinţă printr-un cuvânt dumnezeiesc – a se vedea acel: „Şi a zis Dumnezeu...” din referatul biblic al creaţiei. Ca atare, toate sunt cuvânt întrupat – „îngroşat”, chemat ulterior spre o deplină spiritualizare. Când trăim autonom şi egocentric, totul se întunecă în noi. Din iadul acesta ne scoate doar Cuvântul. Raportându-ne la El, vom începe a experia transparenţa, ca pregustare a veacului viitor. Fiecare cuvânt-rugăciune ne plasează, fără a ne muta de aici, în slava celor cereşti. Căci da, Împărăţia lui Dumnezeu poate fi la distanţă de doar un cuvânt, atât de aproape a adus-o Mântuitorul.

De la același autor

Ultimele din categorie