După căderea celor întâi zidiți și întunecarea minții lor, diavolul încearcă întotdeauna să ne conducă la o folosire rea și greșită a darurilor lui Dumnezeu și să ne facă astfel să păcătuim și să fim lipsiți de dumnezeiescul har. Vine așadar, și în mii de feluri și cu felurite gânduri ne îndeamnă să distrugem și să degradăm această mare Taină a căsătoriei la o relație animalică al cărei unic scop este satisfacerea individuală a instinctului și gustarea vremelnică a plăcerii, fără nici o altă consecință și legătură cu măreția persoanei umane.

Orice relație care se află în afara tainei iubirii și binecuvântării lui Dumnezeu este, în funcție de caz, un păcat mai mare sau mai mic. Fie că cel viclean îl atrage pe om cu gândul de a avea relații trupești mai înainte de Taina Căsătoriei, pentru o cunoaștere chipurile mai bună a partenerilor, retrogradând astfel într-un plan secund nevoia binecuvântării lui Dumnezeu în această mare clipă a vieții lui. Fie îi pune gândul că nu contează relația trupească liberă, fie ea și separată de dragostea adevărată, fiindcă este ceva natural și nu vatămă pe nimeni – ca și cum omul ar fi numai o ființă cu nevoi biologice sau ca și cum ar fi rău numai ceea ce este condamnat de lege și nu ceea ce distorsionează și pervertește adevărul omului. Fie îl atrage printr-o autosatisfacție irațională și fără sens, fie printr-o relație pe de-a-ntregul crudă care se bazează pe bani și pe interes fie prin orice altă relație anormală și nenaturală. Rezultatul în toate cazurile este insultarea, deprecierea bagatelizarea firii lui omenești și despărțirea lui de Izvorul vieții.

Unii consideră ca o soluție mai sinceră conviețuirea liberă pentru intervalul în care există dragoste între ei, cu posibilitatea despărțirii deschisă oricând consideră. Dar numai cel ce vrea să se înșele pe sine poate numi o asemenea relație, relație de iubire. O iubire care cuprinde în ea posibilitatea de a înceta și de a secătui mai devreme sau mai târziu nu este o dragoste vrednică de om. Dimpotrivă, iubirea dintre două persoane, binecuvântată de Dumnezeu, depășește încă și durata acestei vieți, prin faptul că ține și după moartea unuia dintre soți. În adevărata dragoste nu lipsesc greutățile și problemele, numai că în loc să o strice, devin prilej pentru progres și sporire.

Desigur epoca actuală folosește toate mijloacele contemporane (televizor, video, reviste, filme, cântece și celelalte) ca „să-l elibereze” pe om de voia lui Dumnezeu și să-i ofere cât mai multă plăcere cu putință, fără să pregete deloc în a-l degrada cu cruzime și să-l folosească doar ca pe un simplu obiect al plăcerii. Rezultatul este că se creează ruine sufletești care sunt chinuite de lipsa oricărei satisfacții, de stres, de lipsa oricărei iubiri și prin urmare de orice sens al vieții, de înstrăinarea de Dumnezeu, gustarea zilnică a morții mai înainte de moarte. 

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)