Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinilor ortodocşi, cel mai important eveniment care a avut loc în istoria umanităţii – „al praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor”, așa cum îl numesc cântările Bisericii din noaptea de Înviere.

În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în actualitate și o dilemă mai veche de exprimare, referitoare la forma corectă a termenului prin care denumim această sărbătoare: Paște sau Paști?

În primul rând, este necesar să lămurim faptul că, din punct de vedere etimologic, termenul Paști provine din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah, care înseamnă „a trecut”. Evreii numesc Pesah sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea trecerii prin Marea Roşie, când s-au eliberat din robia egipteană (leşire 12, 27). Acest eveniment se prăznuiește în fiecare an la 14 Nisan (prima lună plină de după echinocțiul de primăvară).

Ne întrebăm, așadar, ce legătură există între un termen care denumește un eveniment relatat în Vechiul Testament – trecerea evreilor prin Marea Roșie – și Praznicul Învierii Domnului? Răspunsul este că pătimirile, moartea și Învierea Domnului din anul 33 au coincis cu Paștele evreilor. Important de menționat este și faptul că între aceste evenimente există doar o legătură de nume și de coincidență cronologică, motivul Paștilor creștine fiind cu totul altul față de cel al evreilor: eliberarea tuturor popoarelor din robia păcatului și a morții prin Învierea lui Hristos.

Mai apoi, în ceea ce privește forma corectă a termenului prin care denumim sărbătoarea Învierii Domnului, Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (editia a II-a, revizuită și adăugită) ne spune că ambele forme – Paşte/ Paşti – sunt acceptate ca fiind corecte.

Știm că, în Sfânta Scriptură, de Paștile evreilor era consumată și acea azimă sau pâine nedospită, alături de miel și vin. Creștinismul a dat alte semnificații acestor elemente, arătând că mielul este Hristos, care Își acceptă jertfa, iar pâinea preparată în case înainte de Înviere – pasca – și vinul semnifică, de asemenea, sacrificiul Mântuitorului. Filologul român George-Mihail Pruteanu explică dilema aceasta dintre Paști și Paște, arătând că ea provine de la termenul pască, al cărui plural este paști sau păști, după modelul verbelor a paște (să pască, să paști) sau a naște (să nască, să naști). În limba vorbită, s-a simțit nevoia unui singular pentru a face referire, în mod natural, la o singură zi din cadrul sărbătorii Paștilor, și astfel a luat naștere cuvântul Paște.

Deşi variază ca formă în cadrul vocabularului limbii române, Biserica recomandă utilizarea formei Paşti, așa cum se regăsește ea atât în Sfânta Scriptură, în Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), în Noul Testament din 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”), cât şi în Dicţionarul religios, publicat în 1994 de către Ion M. Stoian:

„Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”.

În limbajul uzual, ne confruntăm cel mai des cu dilema aceasta – Paşte/ Paşti – atunci când vrem să le facem urări celor dragi. Dar putem evita acest lucru foarte ușor, vorbindu-le despre ceea ce semnifică, de fapt, Paștile. Așadar, în loc să le urăm apropiaților noștri clasicul „Paşte/ Paşti fericit!”, le vom dori, mai degrabă, să poarte în suflet, gând și faptă bucuria Învierii și să mărturisească Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând.