Curajul și jertfelnicia femeilor creștine

Duminica mironosiţelor este, printre altele, şi prilej de a reflecta asupra rolului și lucrării femeilor creștine în Biserică. Deloc întâmplător, femeile sunt majoritare în biserici, la slujbe sau la diferitele activități. Mamele și bunicile creștine sunt cele care, cel mai adesea, formează bărbați virtuoși, unii dintre ei ajungând chiar în sinaxare. Se cuvine, așadar, să cinstim nu doar acum, ci tot timpul curajul și jertfelnicia femeilor creștine. O Biserică ce are femei evlavioase și duhovnici iscusiți este o Biserică vie!

Sfântul Grigorie Palama argumentează, pe pagini întregi, că o femeie, anume Maica Domnului, este cea care L-a văzut prima pe Fiul său Cel Înviat: „Prima dintre toţi oamenii care a primit de la Domnul vestea cea bună a Învierii Domnului a fost, aşa cum era cuvenit şi drept, Născătoarea de Dumnezeu. Şi Aceasta L-a văzut înviat înaintea tuturor, şi s-a bucurat de dumnezeiasca Sa convorbire, şi nu numai că L-a văzut cu ochii şi L-a auzit cu urechile ei, dar s-a şi atins prima şi singura cu mâinile de preacuratele Lui picioare, chiar dacă evangheliştii nu spun toate acestea în chip deschis, nevrând să o aducă spre mărturie pe Maica Sa, ca să nu dea motiv de bănuială celor necredincioşi” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii” (I), Editura Doxologia, Iași, 2019, pp. 238-239).

Tot Sfântul Grigorie Palama explică și pasajul: „Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni” (Marcu 16, 9), argumentând că Maria Magdalena este cea care l-a văzut prima dintre mironosițe, dar nu la prima sa venire la mormânt: „Potrivit lui Ioan, aceasta nu numai că a venit atunci la mormânt, dar a şi plecat de la mormânt fără să Îl vadă pe Domnul. Căci aleargă şi vine la Petru şi la Ioan şi le vesteşte nu că a înviat Domnul, ci că a fost luat din mormânt, ceea ce arată că încă nu ştia de Înviere. Rămâne deci că Domnul nu S-a arătat Mariei prima în sens absolut, ci (i S-a arătat ei întâi) după venirea deplină a zilei” (op. cit., p. 238).

***

Femeile mironosițe au urcat şi pe Golgota cu Iisus, pe când ucenicii de sex masculin (cu fericita excepţie a Sfântului Apostol Ioan) se ascundeau „de frica iudeilor”. Imediat după sabat, când nu se iviseră încă zorii zilei de duminică, ele au venit la mormânt cu aromate (sau miruri – de unde şi denumirea de „mironosiţe”) pentru a unge trupul Celui care fusese îngropat în grabă şi care nu avusese parte de rânduiala cuvenită înainte de punerea în mormânt. Curajul și evlavia, jertfelnicia și dragostea lor au biruit teama de întunericul nopții, frica de soldații care păzeau mormântul, grija că nu are cine să mute piatra cea mare care astupa intrarea.

Ele au făcut o altă alegere decât apostolii bărbaţi, caracterizați, la acel moment, prin prudenţă sau comportament cerebral dominat, de fapt, de instinctul de conservare. Au ales să fie femei în deplinul sens al cuvântului. Adică au ales să iubească jertfelnic şi să creadă în inima lor că nimic nu e de nebiruit! Şi s-au învrednicit de cea mai mare binecuvântare, aceea de a fi primele care să-L vadă pe Domnul şi Mântuitorul cu trupul înviat. Un dar pe care abia mai apoi l-au primit apostolii mai apropiaţi lui Iisus, inclusiv „cel mai iubit dintre ei”, adică Ioan. Dacă ar fi rămas la nivelul unui feminism nivelant al oricăror diferenţe dintre bărbat şi femeie – cum se tot face propagandă acum –, mironosiţele ar fi ratat şi Golgota şi Învierea, nu ar mai fi fost primele mesagere ale singurului lucru nou sub soarele istoriei, rostind cele dintâi: Hristos a înviat! Acțiunea acestor „purtătoare de miruri” este prima şi cea mai autentică mişcare feminină. În ea orice femeie se poate regăsi, poate vedea cât de sus ajunge dacă-şi cultivă propriul dar şi nu râvneşte la darurile specifice bărbatului.

***

Duminica mironosiţelor este, printre altele, şi prilej de a reflecta asupra rolului și lucrării femeilor creștine în Biserică. Deloc întâmplător, femeile sunt majoritare în biserici, la slujbe sau la diferitele activități. Mamele și bunicile creștine sunt cele care, cel mai adesea, formează bărbați virtuoși, unii dintre ei ajungând chiar în sinaxare. Se cuvine, așadar, să cinstim nu doar acum, ci tot timpul curajul și jertfelnicia femeilor creștine. O Biserică ce are femei evlavioase și duhovnici iscusiți este o Biserică vie!

***

Nu este vorba nici o clipă de a valoriza mai mult femeia decât bărbatul atunci când le evocăm pe mironosiţe. Se cuvine să punctăm, în final, și acest lucru. Pentru că, atât femeia, cât și bărbatul au, fiecare, un loc important în lucrarea lui Dumnezeu. „Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel înviat, iar apostolii, primii care au suferit pentru El. Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temniţe. Femeile s-au grăbit să-şi arate lauda, iar apostolii au îmbrăţişat lanţuri pentru El. Femeie au vărsat mir, iar apostolii şi-au vărsat sângele” (Petru Hrisologul, Predica 79).

De la același autor

Ultimele din categorie