Biserica este spital de obşte

Cuvinte duhovnicești

Biserica este spital de obşte

Precum cei ce au răni pe trupul lor sunt siliţi să meargă la doctor ca să se vindece şi să nu moară, într-acest fel şi câţi creştini sunt răniţi cu înţelegătoare răni ale patimilor şi păcatelor, se află în mare primejdie de a se duce la spitalul cel de obşte al Bisericii, ca să-şi arate rănile lor la duhovnic şi să ia de la el doctorii potrivite şi plasturi ca să se vindece.

Sunteţi nevoiţi, creştinilor, să vă duceţi la biserică, fiindcă Biserica este spital de obşte, care vindecă pe toţi păcătoşii ce se rănesc de diavolul.

Deci, precum cei ce au răni pe trupul lor sunt siliţi să meargă la doctor ca să se vindece şi să nu moară, într-acest fel şi câţi creştini sunt răniţi cu înţelegătoare răni ale patimilor şi păcatelor, se află în mare primejdie de a se duce la spitalul cel de obşte al Bisericii, ca să-şi arate rănile lor la duhovnic şi să ia de la el doctorii potrivite şi plasturi ca să se vindece.

Căci, dacă vor defăima şi nu se vor duce, putrezesc rănile lor şi le pricinuiesc moarte sufletească şi veşnică. Pentru aceea a zis Hrisostom despre Biserică: „Căci, casa aceasta este spital duhovnicesc, ca să ne vindecăm aici rănile ce le vom lua de afară“ (Omil. 2 la cea de la Ioan). Şi într-alt loc: Biserica este spitalul sufletelor... şi se cade, precum când ne ducem la spital şi după ce luăm doctoriile cele potrivite pentru răni, să ieşim“ (Omil. 32 la Facere).

Pentru aceasta şi Domnul nostru, casă de obşte sau spital a numit biserica la pilda celui ce căzuse între tâlhari (Luca 10, 34), care are acest înţeles:

Omul adică este Adam şi orice păcătos; Ierusalimul, din care s-a pogorât, este raiul şi fapta cea bună; Ierihonul este lumea şi păcatul; tâlharii sunt dracii; rănile sunt patimile; Samarineanul, Hristos; untul de lemn şi vinul sunt iubirea de oameni şi dreptatea; dobitocul este întruparea Domnului nostru; casa de oaspeţi este biserica; îngrijitorul este Pavel şi ceilalţi Apostoli şi urmaşii Apostolilor, arhierii şi preoţii... şi cei doi dinari sunt Scriptura cea Veche şi cea Nouă.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia - bunul moral al creștinilor, Editura Bunavestire, 1997, p. 501)