Cum să alungăm gândurile de hulă

Psalmodia este rugăciune îndreptată către Dumnezeu, dar şi dispreţuire a dia­volului. Şi astfel, cel viclean este lovit şi de aici şi de dincolo, şi astfel va pieri.

Părinte, cum să alung un gând de hulă care îmi vine în vremea slujbei bisericeşti?

Prin cântarea psaltică. „Deschide-voi gura mea...” Nu ştii muzică? Să nu-l scormoneşti, ci dispreţuieşte-l! Atunci când cineva discută cu astfel de gânduri în vremea rugăciunii este ca şi cum un mili­tar s-ar juca cu o grenadă în mâini în vremea când dă raportul.

– Şi dacă gândul stăruie?

– Dacă stăruie, să ştii că undeva, înlăuntrul tău, are un adăpost. Dar soluţia cea mai bună este dispre­ţuirea diavolului, deoarece el dă meditaţii de viclenie. În vremea aceea este mai bine să nu rostim nici mă­car Rugăciunea lui Iisus, deoarece, făcând aceasta, arătăm că ne preocupă subiectul, iar diavolul ţinteş­te punctul slab şi ne bombardează mereu cu gânduri de hulă. Este mai bine să cântăm. Vezi, până şi copi­ii cei mici atunci când vor să dispreţuiască pe vreun oarecare copil ce le vorbeşte îi spun „tralala”, aşadar cântă. La fel să facem şi noi diavolului. Însă noi vom psalmodia, nu vom cânta. Psalmodia este rugăciune îndreptată către Dumnezeu, dar şi dispreţuire a dia­volului. Şi astfel, cel viclean este lovit şi de aici şi de dincolo, şi astfel va pieri.

– Dar atunci când sunt într-o astfel de stare, Părinte, nu pot cânta şi îmi vine greu chiar să mă şi împărtăşesc.

– Aceasta este foarte periculos. Aghiuţă îţi face blocaj. Să mergi să cânţi, să te împărtăşeşti, pentru că gândurile acestea nu sunt ale tale. Ascultă ce-ţi spun: să cânţi un Cuvine-se cu adevărat, ca astfel aghiuţă să-şi ia cele de cheltuială şi să plece.

Nu ţi-am spus despre un călugăr? A venit în Sfântul Munte când avea 12 ani. Era orfan, de aceea îşi pierduse afecţiu­nea de la mama lui trupească şi astfel toată dragostea lui a îndreptat-o spre Maica Domnului. O simţea ca pe mama lui. Să fi văzut cu ce evlavie se închina la icoane! După aceea, diavolul a exploatat această dra­goste şi i-a adus gânduri de hulă. Sărmanul, nu mai mergea nici să se închine la icoane. Când Stareţul lui a aflat aceasta, l-a luat de mână şi l-a pus să sărute icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului pe faţă şi pe mâini, şi îndată a fugit diavolul. Într-un fel este o obrăznicie să o săruţi pe faţă pe Maica Domnului şi pe Hristos, dar aceasta a făcut-o stareţul tocmai ca să alunge gândurile ce le avea călugărul.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 40-41)

De la același autor

Ultimele din categorie