Cum să schimbi atitudinea unei persoane
Când te vei ruga... cu credinţă şi sârguinţă, atunci şi această persoană poate să-şi schimbe atitudinea ei faţă de tine cu una mai bună.
Pentru evitarea suferinţei, care te împovărează, trebuie şi e necesar să te rogi pentru acea persoană din pricina căreia suferi. Şi să te rogi astfel: „Mântuieşte-o Doamne şi miluieşte-o pe (numele), şi pentru rugăciunile ei ajută-mi mie păcătoasei”.
A te ruga în acest fel ţi s-a poruncit în Evanghelie de către Însuşi Domnul: „Iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă ocărăsc şi vă prigonesc”. Fără o astfel de rugăciune nu te poţi izbăvi de nenorocire şi nu te vei linişti.
Iar când te vei ruga... cu credinţă şi sârguinţă, atunci şi această persoană poate să-şi schimbe atitudinea ei faţă de tine cu una mai bună.
Te sfătuiesc să citeşti mai des şi timp mai îndelungat Evanghelia, îndeosebi pe cea după Ioan. Să citeşti astfel ca urechile tale să audă: chiar dacă înţelegi sau nu, citeşte. Cuvântul plin de har al Evangheliei este puternic să alunge plictiseala şi tristeţea şi să te liniştească; însă să citeşti un timp mai îndelungat, recunoscând o astfel de ispită îngăduită de către Dumnezeu spre încercarea ta şi descoperirea zălogului interior, străduindu-te spre vindecarea bolii sufleteşti cuibărite prin metoda evanghelică, arătată de către Domnul Însuşi, care spune: „învăţaţi de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți dobândi linişte sufletelor voastre”.
Domnul spune şi prin Apostolul Său: „A mea este judecata, Eu voi răsplăti”; adică încredinţează-i totul Domnului, şi El va răsplăti, pentru că tu n-ai putere să răsplăteşti, chiar dacă ai vrea.
(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 156-157)