Un lucru care-l poate ajuta pe cel întristat este munca, grija pentru viaţă. Grădina, plantele, florile, copacii, plimbarea în natura de la ţară, călătoria – toate acestea îl scot pe om din lâncezeală şi îl însufleţesc. Ele acţionează ca medicamente. Preocuparea pentru tehnică, muzică şi celelalte, face foarte mult bine. Însă lucrul căruia îi dau cea mai mare însemnătate este grija pentru Biserică, pentru studiul Sfintei Scripturi, pentru slujbe. Studiind cuvintele lui Dumnezeu, te vindeci fără să-ţi dai seama.

Să vă povestesc despre o fată care a venit la mine, smeritul. Pătimea de o înfricoşătoare întristare. N-a izbândit nimic cu medicamentele. Le-a părăsit pe toate – serviciu, casă, toate preocupările. Şi eu i-am spus ce ştiu. I-am spus despre iubirea lui Hristos, care robeşte sufletul, căci harul lui Dumnezeu umple sufletul şi îl schimbă. I-am explicat că este demonică această putere care cuprinde sufletul şi preface puterea sufletească în întristare, o azvârle jos, o chinuieşte şi o face nefolositoare. Am sfătuit-o către anumite preocupări, muzica, de pildă, căci îi plăcuse la început, dar și către altele. Am stăruit însă mai mult asupra întoarcerii şi iubirii ei pentru Hristos. I-am mai spus că în Biserica noastră există tămăduire prin iubirea pentru Dumnezeu şi rugăciune, care se fac cu ardoare.

Acesta este taina vindecării. Pe acestea toate şi le însuşeşte Biserica noastră.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 299-300)