„Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe dânsul” (Facerea 1, 27).

Aici ar putea zice degrabă femeia: „Care este cuvântul despre mine? Aici a fost fă­cut bărbatul”. Căci, zice, n-a spus „femeia” (de fapt, literal ar fi „oama”, adică termenul „om” cu articol feminin; în textul Scripturii, terme­nul „om” este articulat, fireşte, cu articolul masculin) sau simplu „om”, ci a arătat prin adăugarea articolului partea bărbătească.

Însă, ca să nu rămână cineva nedumerit, folosindu-se de denumirea de om numai la bărbat, a adăugat: „parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut pe dânşii”, ca să cunoşti că şi femeia are faptul de a fi făcută după chipul lui Dumnezeu, [ca] şi bărbatul. Căci firile amân­durora au fost plăsmuite asemenea, iar fapte­le lor sunt judecate egal; egale le sunt şi premiile, egală le este şi osânda.

Să nu se pretexteze că femeia este mai nevolnică, pentru că aceasta este în privinţa trupului; sufletul are într-adevăr în mod egal putere comună în privinţa bărbă­ţiei. Deci, fiindcă bărbatul a luat aceeaşi cinste cu femeia de a fi după chipul lui Dumnezeu, pentru această aceeași cinste, au şi virtutea şi dispoziţia spre fapte bune şi nu se mai găseşte nicio scuză. (...) Căci, deşi a fost plămădită, într-un cuvânt, mai delicată, totuși femeia este gata spre împreună-pătimire, tare în răbdare, încordată în prive­gheri.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 52-53)