Nu voieşti, zice, să-l miluieşti pe fratele? Nu vrei să-i dai iertare, că este om şi el? Nu vrei, ca om duhovnicesc ce eşti, să-i întinzi mâna? Ia seama la lucrurile tale şi nu vei avea nevoie să fii sfătuit pentru a-l ajuta pe cel ce zace, ci singur îndeamnă-te.

Cum şi în ce chip?

Păzindu-te pe tine, ca să nu fii şi tu ispitit. N-a zis: că negreşit ai să păcătuieşti şi tu, ca să nu facă prea apăsător cuvântul. Dar cum? Ca să nu cazi şi tu în ispită.

Poate că vei păcătui, poate nu. Deci, viitorul nefiind cunoscut, învistiereşte-ţi dinainte taina iubirii de oameni prin facerile de bine către aproapele: de vei cădea vreodată, vei afla comoară mare de milă pusă deoparte.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele dintâi omilii la Facere, cuvântul al nouălea, pp. 122-123)