Să avem bucuria lui Hristos care ține veșnic
Postiți cât puteți, faceți câte metanii puteți, desfătați-vă de câte privegheri puteți, numai să fiți bucuroși. Este bucuria Domnului nostru, care aduce liniștea cea neclătinată, bucuria cea liniștită și liniștea cea fericită. Este bucuria cea plină de tot harul, care covârșește orice bucurie.
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţă arzătoare după cele dumnezeieşti. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăşte bucuria.
Bucuria este Hristos Însuşi. Este o bucurie ce te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Acest vin duhovnicesc te îmbată precum vinul cel curat. Aşa cum spune David: Uns-ai cu undelemn capul meu, şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic (Psalmul 22, 5). Vinul duhovnicesc este curat, adevărat, foarte tare, şi când îl bei, te îmbată. Această beţie dumnezeiească este darul lui Dumnezeu ce se dă celor curaţi cu inima.
Postiţi cât puteţi, faceţi câte metanii puteţi, desfătaţi-vă de câte privegheri puteţi, numai să fiţi bucuroşi. Să aveţi bucuria lui Hristos. Este bucuria care ţine veşnic, care poartă într-însa veşnica fericire. Este bucuria Domnului nostru, care aduce liniştea cea neclătinată, bucuria cea liniştită şi liniştea cea fericită. Este bucuria cea plină de tot harul, care covârşeşte orice bucurie. Hristos voieşte şi simte mulţumire dacă răspândeşte bucuria, dacă îi îmbogăţeşte pe cei credincioşi ai Săi cu bucurie. Mă rog ca bucuria noastră să fie deplină (I Ioan 1, 4).
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 165-166)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro